Ţigări ascunse în bara de protecţie a unui autoturism

0
161

Miercuri, 13 iunie, în jurul orei 9, un echipaj mobil al Poliţiei de Frontieră din Valea Vişeului a oprit pentru control, pe DJ 185, pe raza localităţii Bistra, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România, condus de către Sorin P., 23 de ani, domiciliat pe raza judeţului nostru.

Din primele verificări asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în bara de protecţie faţă a autoturismului, mai multe pachete cu ţigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii şoferului, împreună cu autovehiculul în cauză, la sediu pentru continuarea cercetărilor.
În urma efectuării unui control amănunţit asupra autoturismului, a fost descoperită, în bara de protecţie faţă, cantitatea de 300 pachete cu ţigări, marca Rothmans, de provenienţă ucraineană.
Pe timpul cercetărilor, tânărul a declarat că mai deţine un colet cu ţigări la domiciliu, pe care ulterior l-a predat de bunăvoie, şi care conţinea 390 pachete cu ţigări, de aceeaşi marcă şi provenienţă.
Cele 690 pachete cu ţigări, în valoare de peste 8.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar maramureşeanul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. De asemenea, autoturismul, în valoare de 10.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.