Adio credite! Majoritatea românilor ar putea fi respinşi de bănci

0
118

Banca Naţională a României mai face un pas către limitarea creditării pentru persoanele fizice, măsură intrată în analiza specialiştilor de aproape un an, când piaţa bancară a început să dea semne de supraîncălzire.
Un proiect de regulament al BNR propune ca gradul maxim de îndatorare, adică raportul dintre veniturile clienţilor şi rata lunară a creditului ce urmează să fie luat, să fie plafonat, pe un model aplicat înainte de 2007. Aceasta înseamnă că o bună parte a românilor, care astăzi se califică pentru a lua un împrumut, vor rămâne pe dinafară, după adoptarea regulamentului.
Potrivit unei anexe din proiectul de regulament, gradul maxim de îndatorare la credite de consum în lei este de 30% – în cazul împrumuturilor cu dobânda fixă şi 25% – pentru cele cu dobândă variabilă.
Creditele în valută, şi aşa limitate prin alte tipuri de regulamente, vor deveni practic imposibil de accesat în condiţiile în care gradul maxim de îndatorare acceptat va fi de doar 15% – în cazul împrumuturilor cu dobândă variabilă.
Pentru creditele destinate achiziţiei de locuinţe, gradul maxim de îndatorare a fost stabilit la 45%, în cazul în care este vorba despre primul credit luat de debitor, iar scopul împrumutului este strict folosirea casei ca locuinţă personală.
În alte situaţii, gradul maxim de îndatorare este de doar 40%. În cazul creditelor imobiliare cu dobândă fixă în primii 5 ani, cazuri rare pe piaţa din România, gradul de îndatorare poate ajunge până la 55%.
În prezent, pe piaţă există bănci care dau credite cu un grad de îndatorare până la 70% – în cazul creditelor de consum şi până la 55-60% în cazul celor imobiliare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.