În Sighetu Marmaţiei – prinşi în flagrant, în timp ce tranzacţionau droguri de risc şi mare risc

0
219

Sub supravegherea procurorului DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au prins în flagrant trei persoane care tranzacţionau droguri de risc şi mare risc.
Acţiunea a avut loc vineri dimineaţa la ora 6, în zona Gării, din Sighetu Marmaţiei. Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost prins în flagrant în timp ce oferea spre vânzare unui bărbat, de 51 de ani, şi unei femei, de 47 de ani, cantitatea de 700 grame de cannabis şi aproximativ 4 grame de substanţă – pulbere de culoare albă, droguri de risc şi mare risc.
Drogurile au fost confiscate, iar faţă de persoanele implicate se efectuează cercetări pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, urmând ca procurorul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş să dispună măsuri în consecinţă.

110.000 ţigarete de contrabandă confiscate în Dragomireşti

Poliţiştii maramureşeni au depistat, pe raza oraşului Dragomireşti, un autoturism cu care erau transportate 5.500 pachete cu ţigări de contrabandă. Con­ducătorul auto este cercetat sub control judiciar.
Joi, 13 iunie, în urma activităţilor investigative desfăşurate de Poliţia Dragomireşti cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au fost confiscate 5.500 pachete de ţigări susceptibile a proveni din contrabandă.
Poliţiştii care efectuau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier au observat un autoturism care, la vederea poliţiei, şi-a schimbat brusc direcţia de deplasare şi a oprit în staţia Peco, din Dragomireşti.
Poliţiştii au stabilit că la volan se afla un tânăr, de 26 de ani, cetăţean ucrainean, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că permisul de conducere al acestuia este suspendat, iar autovehiculul nu figurează înmatriculat.
În urma controlului asupra autoturismului, poliţiştii au găsit cantitatea de 110.000 ţigări, netimbrate şi fără documente de provenienţă, în valoare de aproximativ 66.000 lei. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere fără permis, iar faţă de tânărul, de 26 de ani, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Poliţiştii mulţumesc cetăţenilor cu spirit civic

Gesturile de curaj şi moralitate ale semenilor noştri, implicarea şi interesul manifestat faţă de celălalt, care poate fi un necunoscut, formează ceea ce numim spirit civic, iar poliţiştii maramureşeni apreciază întotdeauna atitudinile de acest gen, cu atât mai mult cu cât ele constituie exemple pentru o întreagă comunitate.
Un astfel de gest a fost făcut miercuri noaptea, la ora 23.05, de către un băimărean, care a observat un tânăr ce sustrăgea bunuri dintr-un autoturism şi a intervenit, chiar dacă nu era autoturismul său. Fapta s-a petrecut în parcarea unui imobil de pe B-dul Traian, iar băimăreanul, în vârstă de 23 de ani, a re­ţinut hoţul şi a apelat poliţia.
Echipajul de ordine publică sosit la faţa locului a constatat că este vorba despre un minor, de 16 ani, care a profitat de faptul că portierele autoturismului nu erau asigurate. Bunurile au fost restituite proprietarului. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a minorului.
Poliţiştii adresează mulţumiri tânărului, de 23 de ani, din Baia Mare, şi încurajează cetăţenii să ia atitudine ori de câte ori constată o ilegalitate sesizând poliţia prin apelul de urgenţă 112.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.