Întemeierea Complexului muzeal de la Şişeşti

0
151

(extras din expunerea ţinută de prof. univ. dr. Blaga MIHOC, la Şişeşti, în 15 august 2017)

După ce funcţionasem vreme de 3 ani ca profesor la liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, am ajuns ca la 1 septembrie 1968 să mă angajez la Muzeul Judeţean Maramureş din Baia Mare, într-un grup de muzeografi aproximativ de aceeaşi vârstă, director era Aurel Socolan (41 ani), de care mulţi cercetători îşi aduc aminte, căci era un cunoscător excelent al ches­tiunilor legate de vechile tipărituri româneşti. În fruntea Comitetului de Cultură, căruia muzeul i se subordona, se afla pe atunci o tovarăşă cu maniere de învăţătoare, neautoritară, blândă, nehotărâtă, pe nume Elvira Gabor, care acupa postul prin cine ştie ce protecţie, căci era la modă şi atunci, ca şi astăzi, politica de promovare a femeilor în diferite funcţii.
La 1 Decembrie 1968, în sala teatrului din Baia Mare, a fost organizat un simpozion pe tema Marii Uniri, cu participarea activiştilor de partid locali, dar şi a unor istorici, mai elevat dintre ei fiind cunoscutul Vasile Netea. Mi s-a cerut să prezint o comunicare din care să reiasă contribuţia minorităţilor naţionale din Transilvania la Marea Unire. Îşi poate închipui oricine ce greu era să discuţi pe această temă, mai ales că politicienii de atunci erau comunişti transformaţi din internaţionalişti în naţionalişti cu valenţe şovine. După ei ar fi trebuit să trag lucrurile de păr, cum se zice, adică să arăt că oamenii muncii maghiari din ţara noastră au susţinut Unirea Transilvaniei cu România şi că, pe cale de consecinţă, au jubilat la destrămarea Regatului Sfântului Ştefan al Ungariei. De altfel, după ce am citit lucrarea, mi s-a şi reproşat că nu m-am referit la contribuţia acestora, înfrăţiţi, nu-i aşa, cu românii, la realizarea marelui ideal al acestora, conduşi de reprezentanţii muncitorimii de atunci, români, maghiari şi de alte naţionalităţi, cum spuneau ei, în acelaşi avânt de ctitorire românească… Înainte de ţinerea amintitului Simpozion, am fost însărcinat, dat fiind că în cadrul instituţiei mă ocupam de istoria modernă şi contemporană, să organizez la Şişeşti, în vechea casă parohială, cea de pe timpul lui Vasile Lucaciu, o mică expoziţie memorială. Am şi organizat-o, aşezând în camera din faţă, în câteva vitrine, cărţile scrise de Vasile Lucaciu, sau cele de alţii despre el, alături de anumite obiecte (piese de mobilier) cumpărate nu de mult de la fosta soţie a lui Epaminonda, fiul lui Vasile Lucaciu (1877-1960), domiciliată, precum ţin minte, la Viile Satu Mare. Unele, dar nu toate, mai sunt şi în expoziţia de acum.
Cu bani mulţi, a fost turnată placa basoreliefală din bronz, cu chipul lui Vasile Lucaciu, care a fost aşezată pe peretele exterior al casei memoriale, şi s-au reparat casa şi şcoala, sub supravegherea unui tehnician de la muzeu, cu veritabile propensiuni artistice, pe nume Ioan Lukácsovics, şi a unui meşter din Oaş, numit Ioan Berinde. E de apreciat faptul că oficialităţile de atunci, noul preşedinte al Comitetului de Cultură, Octavian Bandula, un ins şcolit ca lumea la Universitatea din Cluj, coleg de an la Facultatea de Istorie cu Hadrian Daicoviciu, sprijinit fără rezerve de forurile de partid locale, în frunte cu prim-secretarul de judeţ Gheorghe Blaj, un bihorean de statură impunătoare, calm, îngăduitor şi respectuos cu toată lumea, cu secretarul cu propaganda, numit Ioan Retegan, de profesie inginer silvic, mărunţel, impulsiv, iubitor de fotbal şi mare patriot (încât dacă echipa naţională pierdea un meci nu venea la serviciu 2-3 zile), iar mai apoi cu urmaşul pe post al acestuia, un oarecare Mitrofan Boca, au depus eforturi pentru a obţine aprobarea de la Bucureşti pentru deschiderea Complexului muzeal de la Şişeşti.
Pentru a servi ideii de la care s-a pornit în epoca de dezgheţ ideologic, survenită după 1964, aceea de a „reabilita” personalităţile marcante din istoria poporului român, între care şi Vasile Lucaciu, organizarea miniexpoziţiei de la 1 Decembrie 1968, completată în 1970 cu câteva scrisori ale celui amintit şi ale unor apropiaţi ai săi, achiziţionate de muzeu de la un inginer pe nume Balint şi nu mai ştiu cum, nu era suficientă. Se lucra din greu la definitivarea reparaţiilor la clădirea vechii şcoli din Şişeşti. Într-una din camerele casei memoriale se afla biblioteca (cât a mai rămas) lui dr. Vasile Lucaciu, lăsată la Şişeşti de către Epaminonda, fiul acestuia.
Neinventariată, biblioteca fusese dată de către fiul lui Epaminonda, medicul clujean Vasile Lucaciu, care locuia pe strada Paris, în grija preotului local, „convertit” de la greco-catolicism, Iuliu Şurani, născut pare-mi-se în 1899. Mic de statură, Iuliu Şurani locuia în noua casă parohială, cu o fiică a sa, şi se afla încă în funcţiune. Vorbea rar, la slujbă nu folosea uzitatul la ortodocşi „Doamne miluieşte” şi nici „Sfântul Duh”, ci „Doamne, îndură-te de noi”, respectiv „Sfântul Spirit” al greco-catolicilor, pe atunci scoşi în afara legii.
În toate adresele trimise de forurile locale la Bucureşti, căci au fost multe, ca să se obţină aprobarea deschiderii Complexului Muzeal de la Şişeşti, se evita pomenirea faptului că Dr. V. Lucaciu a fost preot, vorbindu-se doar de luptătorul pentru drepturile poporului român din Transilvania şi făurirea Statului Naţional Român. Acest procedeu i-a făcut pe oficialii din Bucureşti să fie de acord cu deschiderea Complexului. Deschiderea s-a amânat, căci tocmai au căzut peste ţară acele teze din iulie 1971, prin care Ceauşescu, reîntors dintr-o vizită în China, a trecut la restrângerea libertăţii culturale. Documentarea pentru a putea organiza, pe lângă expoziţia din Casa memorială, şi expoziţia din şcoala deja restaurată a trebuit să fie întreruptă datorită ordinului primit în vara lui 1970 de-a organiza o expoziţie grandioasă, dedicată împlinirii a 50 de ani de la întemeierea Partidului Comunist din România. Documentarea amintită a fost reluată în luna mai 1971 şi a continuat vreme de circa un an, până în vara lui 1972. De fapt, în acea perioadă, am stat mai mult prin Bucureşti, căutând în fondurile Bibliotecii Academiei, ale celei de stat, dar mai ales în cea a Institutului de Istorie a Partidului. Acesta din urmă dispunea de o mulţime de documente legate de întreaga istorie naţională, am adus de acolo copii de pe bucoavne sau abecedare vechi, tipărite cu litere chirilice şi latine, de pe gravuri, reprezentând scene cu şcolari şi dascăli „in actu”, inclusiv cu aplicarea de corecţii învăţăceilor, de pe manuscrise ale lui Vasile Lucaciu etc. N-au rămas străine de cercetare nici scrisorile din fondul familiei George Pop de Băseşti, de la Biblioteca Centrală a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. De acolo am obţinut mai multe copii de pe scrisori autografe ale lui Vasile Lucaciu, adresate către George Pop de Băseşti şi ale acestuia din urmă către cel dintâi.

Vechea şcoală din Şişeşti (acum muzeu)

Din vara lui 1972, până toamna, către sfârşitul lui noiembrie, s-a lucrat efectiv la organizarea expoziţiei în încăperile şcolii din Complexul muzeal de la Şişeşti. Am stat la Şişeşti tot timpul, împreună cu Ioan Lukácsovics, care cu ajutorul unui proiector, folosind imaginile de pe diferite reproduceri aduse de la Bucureşti, a confecţionat nişte splendide panouri din lemn şi hârtie caşerată. Pe aceste panouri, desenatoarea Maria Orha a scris nişte texte lămuritoare, compuse de mine. În zilele cât am lucrat în Şişeşti l-am avut în preajmă pe bătrânul Andreica, fostul cantor al lui Vasile Lucaciu, reprezentat şi în scena înmormântării de pe peretele bisericii. Era un om înalt, zdravăn, cu mustaţă a la Franz Iosif, cu vorba repezită, dar totuşi foarte clară, care umbla prin curtea complexului însoţit mereu de nepotul Iustin, de 7-8 ani. Andreica ne făcea aproape zilnic mămăligă cu brânză şi ne chema acasă la el, unde ne ospătam boiereşte, neuitând să gustăm din horinca locală.
Atunci am umblat, însoţit de un dascăl din Şişeşti, numit Văduva, pe la şcolile din satele din împrejurimi, unde am găsit bănci şcolare vechi, tăbliţe şi condeie sau „stiluri”, cum li se mai spunea.
După ce, în sfârşit, expoziţia din clădirea şcolii a fost terminată, l-am invitat pe reprezentantul partidului, Mitrofan Boca, s-o viziteze, să constate dacă respectă dogmelor ideologice comuniste. Acest Boca era un ins brunet, cu o faţă buhăită, mare patriot antisovietic, aşa cum era la modă în societatea românească de atunci. În momentul în care a văzut panourile cu reproduceri de pe bucoavnele tipărite cu litere chirilice, s-a înfuriat şi a început să strige, cerându-ne să aruncăm de pe perete toate tipăriturile cu litere „ruseşti”. Aurel Socolan şi Octavian Bandula au încercat să-l lămurească asupra faptului că românii, în vechime, scriau cu litere chirilice, asemănătoare cu cele ruseşti. Abia a doua zi au reuşit Socolan şi Bandula să-l convingă cum stau lucrurile.
În sfârşit, a sosit şi ziua de 25 noiembrie 1972. În Baia Mare, s-a organizat o sesiune de comunicări ştiinţifice. La deschiderea festivă, a luat cuvântul preşedintele Comitetului de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Maramureş. Au fost prezentate apoi comunicările ştiinţifice: Documente inedite privind mediul familial al copilăriei lui Vasile Lucaciu (Vasile Căpîlnean, Liviu Tătaru); George Bariţiu şi începuturile activităţii politice a lui Vasile Lucaciu (Grigore Ploieşteanu); Vasile Lucaciu şi idealul unităţii naţionale (prof. univ. dr. Vasile Netea); Contribuţia lui Vasile Lucaciu la elaborarea şi susţinerea „Memorandumului” (Mihai Fătu); Valeriu Branişte despre Vasile Lucaciu (Alexandru Porţeanu); Ideea de conştiinţă naţională şi socială la Vasile Lucaciu (Vasile Vetişanu); Noi contribuţii la studiul activităţii teoretice şi social-politice a lui Vasile Lucaciu (Elena Gheran); Academia Română şi cauza dr. Vasile Lucaciu (Petre Popescu Gogan); Vasile Lucaciu şi comuna Şişeşti (Aurel Socolan); Unele aspecte ale concepţiei filosofice a lui Vasile Lucaciu (Mihai Babiciu); Alegerea lui Vasile Lucaciu ca deputat de Beiuş în parlamentul de la Budapesta 1907 (Blaga Mihoc); Contribuţia lui Vasile Lucaciu la formarea regimentului de voluntari din Italia (Mihai Inouan); Vasile Lucaciu în străinătate pentru cauza naţională. Sfârşitul unui drum glorios (Aurel Vaida); Ideea romanităţii poporului român în concepţia lui Vasile Lucaciu (Gavril Bălan); Câteva consideraţii asupra activităţii publicistice a lui Vasile Lucaciu (Gelu Simu) şi Biblioteca familiei Vasile Lucaciu (Ioan Igna).
A doua zi, 26 noiembrie 1972, participanţii au fost invitaţi în Şişeşti, la inaugurarea Complexului muzeal Dr. Vasile Lucaciu. Acolo s-a adunat o mulţime imensă de oameni, între care mulţi localnici în vârstă, ţărani, muncitori şi intelectuali, care-l cunoscuseră pe Dr. Vasile Lucaciu. În curtea Complexului muzeal, de la poartă către pavilion şi biserică, spre şcoală şi casa memorială, oamenii stăteau lipiţi unul de altul. Un cor a început să cânte ”Doina lui Lucaciu”, „Deşteaptă-te Române” şi „Treceţi batalioane române Carpaţii”. Mulţi au început să plângă, era un moment înălţător. A urmat, la căminul cultural din comună, o masă festivă. M-am nimerit să stau lângă profesorul Aurel Coza, pe atunci în vârstă de peste 80 de ani. Eu aveam 30 de ani.
Aşa s-au desfăşurat evenimentele legate de întemeierea Complexului muzeal de la Şişeşti, în care am fost implicat din plin, ceea ce mă umple şi azi de mândrie, dar fără să mă trufesc…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.