Nostalgia anilor de liceu

0
93

Renaşte la fiecare sfîrşit de an şcolar şi cuprinde generaţii de foşti absolvenţi, dornici să marcheze, într-o ţinută festivă, unul sau mai multe decenii încheiate de la absolvirea liceului. La sfîrşit de săptămînă, aşa au procedat şi foştii absolvenţi ai clasei a XII-a C, una din promoţiile anului 2008 ale Colegiului Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. După intonarea, în sala festivă, a tradiţionalului imn al absolvenţilor, deopotrivă foşti absolvenţi şi profesori ne-am retras în sala cu nr. 35, unde doamna dirigintă, prof. Claudia Morar, a dat citire catalogului, plin cu amintiri, mai mult sau mai puţin plăcute. Din diverse motive, un număr de opt absolvenţi nu au reuşit să dea curs iniţiativei organizatorilor întîlnirii. La ora de dirigenţie, cei prezenţi au relatat ce au însemnat pentru fiecare primii zece ani încheiaţi de la terminarea liceului. Am spune, o mare provocare, în măsură să deschidă poarta viitorului, pentru toţi tinerii obligaţi să-i răspundă prin luarea unor decizii cruciale, ce vizează cariera profesională, întemeierea propriei familii şi dobîndirea independenţei, fie şi parţială faţă de părinţi şi familie. Cu ocazia întîlnirii de zece ani, pe an ce trece, constat cu plăcere că tinerii noştri frumoşi şi liberi dovedesc multă personalitate, maturitate şi echilibru. În viaţă, în sensul bun al cuvîntului, doresc să facă ce cred că li se potriveşte, iar în cazul unui eşec nu se dau bătuţi cu una cu două. Conştientizează că vor trebui să trăiască într-o lume total diferită de anii petrecuţi în liceu, vorba cîntecului, fără griji şi fără bani. De aceea, întîlnirile de zece ani au o semnificaţie deosebită, emană optimism şi speranţe, se deosebesc de cele organizate după două, trei sau mai multe decenii. La care, din nefericire, numărul participanţilor se împuţinează, iar grijile şi problemele vieţii, de altă natură, îşi pun amprenta asupra fiecăruia dintre noi. Iată de ce majoritatea absolvenţilor despre care vorbim, în urma facultăţilor absolvite, în ţară sau străinătate, în domenii precum informatica, ingineria, economia sau educaţia sînt realizaţi profesional. Un număr de şase absolvenţi şi-au continuat studiile la universităţi din Danemarca, în domeniul informaticii, din care trei au socotit că oportunităţi oferă şi ţara de baştină, motiv de a se întoarce în ţară. Conform tradiţiei, într-o bună dispoziţie, depănarea amintirilor a continuat la localul numit „La horincie”, fieful întîlnirilor organizate de multe generaţii de absolvenţi ai liceului. Cu ocazia întîlnirii, absolvenţii participanţi ţin să mulţumească colegului lor Virgiliu Cszibere, pentru eforturile făcute în reuşita evenimentului şi mai ales în ideea că reîntîlnirea va avea loc şi după două decenii.

prof. Vasile ILUŢ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.