sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Arhive Zilnice: 19 iunie 2018

După cum v-am promis la traversarea Oceanului, aici voi fi preocupat de locul în care am ajuns, dar nu voi putea uita de unde am plecat. Din acest proiect face parte şi interesul pentru aflarea de veşti despre primii români care au ajuns în...

Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un tânăr, de 28 de ani, din Tămaia, care a produs un accident de circulaţie cu victime şi a părăsit locul faptei. Luni, 18 iunie, acesta a fost prezentat instanţei, care a emis...

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au desfăşurat, în zona de responsabilitate, mai multe acţiuni în vederea combaterii contrabandei cu ţigări, în urma cărora au descoperit şi confiscat cantitatea de 10.266 pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 119.300 lei, marfă care...

• Primarul Cătălin Cherecheş gândeşte pentru viitor Administraţia Publică Locală a municipiului Baia Mare investeşte în calitatea actului educativ. În acest sens, ieri, primarul Cătălin Cherecheş a semnat contractul de execuţie a unei noi grădiniţe în cartierul Vasile Alecsandri. Unitatea de învăţământ preşcolar va deservi...

Parteneriatul dintre municipiul Baia Mare şi Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România a fost aşezat pe aspecte care ţin de tot ceea ce înseamnă consolidarea cooperării economice, cooperare comercială, ştiinţă şi tehnologie, turism, societate civilă, administraţie civilă, resurse, dar şi la chestiuni care ţin de...

Partidul România Noastră a apărut pe scena politică în primăvara anului 2018, ca urmare a solicitării foştilor membri ai Uniunii Vatra Românească, ai Partidului Unităţii Naţionale Române (PUNR) şi ai Partidului România Mare (PRM). "PRN nu are nimic cu extremismul, fascismul, xenofobia, antisemitismul, antioccidentalismul"...

În evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Maramureş s-au înscris 70 de absolvenţi din 2018. În anul trecut, s-au înregistrat 1.335 de absolvenţi, care au beneficiat de servicii gratuite de ocupare şi de facilităţi financiare. Prima de inserţie de 1.500 lei...

În perioada 14-17 iunie, Baia Mare a fost gazda Turneului Final de Juniori IV la handbal. La sfîrşitul competiţiei, Academia de Handbal Minaur, antrenată de Maria Paşca-Pop şi Victor Paşca-Pop, a primit medalia de bronz, cîştigînd finala mică cu CSO Mizil, scor 23-20. Pentru a...

Şcoala "Nicolae Iorga" s-a clasat pe locul IV la Olimpiada Gimnaziilor la handbal fete, competiţie ce a avut loc, recent, la Izvorani. Fetele antrenate de prof. Anca Stoica au făcut parte din Grupa B, alături de LPS Braşov, Şcoala Gimnazială nr. 40 Bucureşti şi...

La Reşiţa s-a desfăşurat, în perioada 14-17 iunie, turneul final al Campionatului naţional rezervat Junioarelor IV (născute în 2005 şi 2006). Singura reprezentantă a judeţului Maramureş la această competiţie a fost CS Phoenix Baia Mare, însă echipa antrenată de prof. Ana Nicoară s-a prezentat...

După zile caniculare, cînd nimic nu prevestea, asupra oraşului s-a abătut o furtună cu ploaie torenţială, vijelie, tunete şi fulgere. Mai multe străzi şi gospodării au fost inundate. A intervenit Pichetul de pompieri militari din Tg. Lăpuş. În zona lacului „Lighet”, exista riscul ca...

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ne informează că începînd cu ziua de ieri, 18 iunie 2018, efectuează plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură aferentă cantităţilor de motorină utilizate în perioada 1 ianuarie - 31 martie (trimestrul...

După o călătorie de 700 km, ajungem seara în Istanbul şi ne cazăm la Grand Emin Hotel. Unicul oraş din lume, Istanbul, care se întinde pe două continente, cu partea veche a oraşului în Europa şi partea modernă în Asia, udat de două mări...

Weekendul trecut a avut loc ultima competiţie de dans sportiv din acest sezon şi anume Concursul Naţional de Dans Sportiv "Cupa Latino Angels", desfăşurat la Dej. Cele 6 perechi de la GalacticDance, antrenate de Mădălina şi George Pop, nu numai că s-au calificat în finale,...

A apărut noul număr al revistei de cultură „Clepsidra de cristal”, redactor-şef Aurel Jentea, cu difuzare în Tăuţii Măgherăuş. Mihai Trifoi dezbate „Umanismul şi iubirea faţă de aproapele”. Publică poezii: Mihaela Ştefania Kristea, Bianca Bele şi Nicolae Dumitru (umoristice). Proză: Andreea Paşca. Un poem...

• formarea elevilor pe această rută este susţinută financiar prin bursă Absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţ care doresc să urmeze cursurile învăţământului profesional de stat ori dual se pot înscrie şi astăzi, 19 iunie, în cele 23 de unităţi de învăţământ de pe...

Joi, 21 iunie, de la ora 18, în Aula Magna a Centrului Universitar Nord din Baia Mare (str. Dr. V. Babeş 62), va avea loc conferinţa “Idei în dialog”. Aceasta va avea la bază interviul cu Sanctitatea Sa Dalai Lama pe tema “Valori comune...

În urma rezolvării contestaţiilor, 82 de studenţi de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare - 31 de la Facultatea de Inginerie, 25 de la Facultatea de Litere şi 26 de la Facultatea de Ştiinţe - vor beneficia vara aceasta de locuri în programul...

Patronii şi alţi acţionari vor putea scoate bani, sub formă de dividende, din firme şi de 4 ori pe an, potrivit unei legi adoptate, recent, de Parlament. Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, modificarea şi...

Peste 3.400 de liceeni sunt aşteptaţi, săptămâna viitoare, în cele 11 centre din judeţ, la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului naţional de bacalaureat. Prima probă scrisă, la limba şi literatura română, va avea loc luni, 25 iunie. A doua zi, marţi, 26...

EDITORIALUL ZILEI