Sate fără apă şi canalizare

0
266

Comuna Cerneşti nu are sistem public de canalizare şi epurare a apelor uzate. Cu toate că administraţia locală a realizat un proiect, cu ceva vreme în urmă, n-a obţinut finanţarea. Acum l-a refăcut şi l-a depus pe PNDL, însă deocamdată totul este în aşteptare… Valoarea proiectului este mare, de aproape 9 milioane de lei. Conform documentaţiei, ar urma să se introducă reţea de apă în centrul de comună şi în o parte a satului Fânaţe, iar canalizare, doar în Cerneşti.
Vasile Giurgiu, primarul comunei Cerneşti, ne-a explicat: „Canalizare nu avem în comună. Am depus iniţial un proiect, dar n-a fost finanţat, aşa că am depus altul, prin PNDL, pe apă-canal, în valoare de 2 milioane de euro. Concret, este vorba despre aducţiune de apă de la Ruşor, din comuna vecină Copalnic-Mănăştur, unde a ajuns reţeaua Vital, urmând să cuplăm satul Cerneşti şi poate parţial şi Fânaţele. Canalizarea ar urma să se facă doar la Cerneşti. Pentru celelalte sate, nu avem nimic, deocamdată, dar important este să porneşti de undeva, iar apoi vom face canalizare şi în celelalte localităţi din comună. Dar dacă nu începi dintr-un loc, nu faci nimic!”
Comuna Cerneşti nu este singura în această situaţie. O serie de alte administraţii maramureşene, precum Budeşti, Şişeşti, Valea Chioarului, Cicârlău n-au încă reţea de canalizare, iar unele, nici reţea de apă… (r.p.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.