În Baia Mare – siguranţa pietonilor în atenţia poliţiştilor • Amenzi în valoare de 5.000 lei şi 8 permise reţinute

0
96

Atenţia contribuie semnificativ la siguranţa oricărui participant la traficul rutier. Atunci când ne referim la pietoni, diferenţa între a ajunge sau nu în siguranţă la destinaţie o face respectarea unor norme minime: traversarea prin locuri marcate corespunzător şi asigurarea temeinică.
De multe ori, respectarea regulilor de către pietoni este „umbrită” de graba unor şoferi care nu le acordă prioritate de trecere. Pentru a se asigura că pietonii sunt în siguranţă, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au acţionat marţi pe raza municipiului.
Marţi, între orele 7-20, poliţiştii au oprit pentru verificări mai mulţi şoferi care au ignorat respectarea normelor rutiere. Şi pentru că unde-i lege nu-i tocmeală, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 5.000 lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut 8 permise de conducere, toate în cazul şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor.

În Mogoşeşti
A pierdut controlul şi a ajuns în şanţ

Şansele producerii unui accident de circulaţie atunci când şoferul este condus de alcool sunt foarte mari însă, din păcate, unele persoane ignoră acest aspect.
Marţi, după ora 20, poliţiştii din Şomcuta Mare au cercetat un astfel de accident. Un băimărean a urcat la volanul autoturismului cu o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Alcoolul consumat a contribuit la diminuarea accentuată a capacităţilor senzoriale şi motrice astfel că, odată ajuns pe raza localităţii Mogoşeşti, băimăreanul a pierdut controlul direcţiei de mers şi a ajuns cu autoturismul în şanţul de pe marginea drumului. Din fericire, în momentul respectiv nu s-au aflat pietoni pe acel tronson de drum. Norocoşi au fost şi şoferii care se deplasau pe DJ 108E şi s-au intersectat cu autoturismul condus de băimărean.
Deşi nu a fost rănit, şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.