Sistemul public de pensii, sub controlul strict al statului

0
209

În Singapore, copiii sunt obligaţi prin lege să îţi întreţină părinţii la bătrâneţe, iar cei fără urmaşi primesc din partea statului un ajutor social. În Europa, funcţionează sistemul multipilon, cu accent preponderent pe contribuţii la fondurile de pensii facultative.
Românii, în schimb, se bazează, în mare măsură, pe sistemul public de pensii (numit, în prezent, Pilonul 1), administrat de stat, însă banii nu se acumulează în nici un cont, ci sunt folosiţi de instituţiile statului pentru plata pensionarilor actuali. Cu alte cuvinte, statul controlează sistemul şi nivelul veniturilor pensionarilor printr-un mecanism numit „punct de pensie”, a cărui valoare e stabilită prin decizie politică.

Cum se calculează pensia de stat

Românii îşi doresc ca la vârsta pensionării să aibă la dispoziţie un venit care să le menţină standardul de viaţă, însă majoritatea nu ţin cont de faptul că pensia medie în România este de doar 1.022 lei. Ajung aceşti bani pentru hrana, îmbrăcămintea, medicamentele şi cheltuielile de întreţinere ale unui pensionar? În mediul rural, s-ar putea. La oraş, e dificil.
Dar cum se calculează pensia? Pentru fiecare lună de activitate, se obţine un punctaj de pensie, împărţindu-se salariul brut al angajatului la salariul mediu pe economie. În momentul pensionării, se face suma punctelor acumulate în fiecare lună şi se împarte la numărul de luni lucrate. Acest punctaj se înmulţeşte cu valoarea punctului de pensie. Mai exact, o persoană care a avut mereu (ipotetic vorbind) un salariu egal cu salariul mediu pe economie (în 2018, acesta este de 4.162 lei), la vârsta pensionării va avea 1 punct de pensie (în prezent, valoarea punctului de pensie este de 1.000 lei). Altfel spus, în România anului 2018, pensia reprezintă circa 40% din ultimul salariu.
Potrivit proiecţiilor demografice, peste câţiva ani, pensia de stat va reprezenta doar circa 25% din ultimul salariu.

Povestea lui Ansan

E greu să vorbeşti despre o cultură a economisirii voluntare, pe termen lung, într-o ţară în care statul s-a străduit să controleze toate pârghiile care au efecte electorale. Şi totuşi, acesta este viitorul, în condiţiile în care sistemul public de pensii îşi va arăta, în curând, limitele şi păgubiţi vor fi românii care vor ieşi la pensie în anii următori.
În celebra carte a lui George S. Clason, „Cel mai bogat om din Babilon”, se relatează, printre altele, povestea lui Ansan, un confecţioner de sandale: „Ansan mi-a spus nu cu mult timp în urmă că pune deoparte în fiecare săptămână, de opt ani de zile, câte două monede de argint. Suma micilor sale depozite, împreună cu dobânda lor, a ajuns să totalizeze acum o mie patruzeci de monede de argint. I-am arătat că peste 12 ani, dacă va continua să depună cele două monede de argint săptămânal, va ajunge în final să deţină 4.000 de monede de argint, sumă care îi va asigura, până la sfârşitul zilelor, o viaţă îmbelşugată. Aşadar, dacă o sumă atât de mică depusă cu regularitate a dus la un câştig atât de mare, atunci toată lumea trebuie să îşi asigure o comoară pentru bătrâneţe, dar şi pentru protecţia familiei, indiferent cât de prosperă este investiţia pe care o deţine în prezent persoana respectivă”.
Într-adevăr, banii nu înseamnă totul. Însă bine chibzuiţi, pot să îţi confere protecţie. Iar cea mai vulnerabilă perioadă este cea a vârstei a treia.

Dorin ŞTEF

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.