Comunitatea Locală RO100 Baia Mare a implementat prima acţiune de ecologizare

0
120

Comunitatea locală RO100 Baia Mare a organizat recent prima acţiune de ecologizare în zona Valea Usturoiului. În activitate s-au implicat 16 persoane, membri ai Comunităţii Locale RO100 Baia Mare. Pe parcursul celor 3 ore de activitate, s-au adunat aproximativ 60 de saci de gunoaie.
“A fost un exerciţiu de responsabilitate şi responsabilizare. M-am simţit utilă, m-am bucurat să fac ceva bun, să adun urmele trecerii umane prin acel paradis verde, să las în urma mea o pădure mai curată. Mă simt mulţumită şi împlinită sufleteşte şi sunt nerăbdătoare să particip la următoarea acţiune pe care o vom organiza împreună cu colegii mei”, a spus Laura Mureşan, membră a Comunităţii Locale RO100 Baia Mare.
Un alt membru al Comunităţii Locale RO100 Baia Mare, Sorin Şanta, a declarat că “azi mă simt de două ori împlinit. În primul rând, am participat la o acţiune alături de oameni speciali, încercând şi reuşind să facem ceva pentru noi şi pentru comunitatea în care trăim. Şi în al doilea rând, pentru că fiul şi fiica mea au participat la această acţiune şi au înţeles importanţa acestei activităţi de ecologizare”. Comunitatea Locală RO100 Baia Mare este parte a mişcării cetăţeneşti Platforma România 100.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.