Patru borşeni, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

0
134

La propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, Tribunalul a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 21 iunie şi până în 20 iulie 2018, inclusiv, a inculpaţilor:

• G.I., în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în Borşa, cercetat pentru comiterea faptelor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă în formă continuată, dare de mită în formă continuată şi instigare la comiterea în formă continuată a infracţiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite
• G.D, în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul în Borşa, cercetat pentru comiterea faptelor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă în formă continuată, dare de mită în formă continuată şi instigare la comiterea în formă continuată a infracţiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite
• G.V., în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în Borşa, cercetat pentru comiterea faptelor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuată
• M.A.N., în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul în Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, cercetat pentru comiterea faptelor de aderare la un grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă în formă continuată, luare de mită în formă continuată şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor G.I., G.D. şi G.V., instanţa a reţinut că aceştia au constituit un grup infracţional organizat care, în perioada iunie 2017 – aprilie 2018, a traficat numeroase cantităţi de produse accizabile din tutun provenite din spaţiul extracomunitar (Ucraina), prin introducerea lor frauduloasă în ţară, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cu sprijinul unor persoane din cadrul IPTF Sighetu Marmaţiei, cărora le-au dat sume de bani, de aproximativ 50 euro/baxul de ţigări şi de 500 euro, pentru ca acestea să divulge informaţii nedestinate publicităţii cu privire la dispunerea în teritoriu a organelor poliţiei de frontieră.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului M.A.N., instanţa a reţinut că acesta a contribuit, în perioada iunie 2017 – aprilie 2018, prin furnizarea de informaţii nedestinate publicităţii şi prin neexecutarea obligaţiilor de serviciu, la comiterea de către membrii grupării a unor infracţiuni de contrabandă, primind sau acceptând promisiunea unor sume de bani, în cuantum de câte 50 euro/baxul de ţigări de contrabandă traficat, sumă din care 500 euro îi reveneau lui sau pe care o împărţea cu T.Ş.
De asemenea, instanţa a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată faţă de un inculpat minor, cercetat pentru comiterea faptelor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuată, şi B.V., în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în Săcel, cercetat pentru comiterea faptelor de aderare la un grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuată.
Împotriva hotărârii Tribunalului Maramureş s-a depus contestaţie, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.