Sfântul Niceta de Remesiana

0
248

Sfântul Niceta de Remesiana este prăznuit de Biserica Ortodoxă anual, în ziua de 24 iunie, odată cu Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Acest ierarh al pământului românesc, de origine daco-romană, a slujit Biserica lui Hristos din scaunul episcopal din cetatea Remesiana, de unde îşi trage şi numele, între anii 366-414.

Cetatea amintită a fost întemeiată de împăratul roman Traian, în provincia romană Dacia Mediteranea, pe valea râului Nisava (actualul sat sârbesc Bela Palanka). Datorită activităţii lui misionare şi pastorale, Sfântul Niceta a contribuit semnificativ la răspândirea creştinismului pe cele două maluri ale Dunării, în vremea sa.
Sfântul Niceta s-a născut în jurul anului 340, în cetatea de la care îşi va trage şi numele, cetatea Remesiana, în regiunea Dacia Mediteraneea. În pofida originii sale daco-romane, sfântul şi-a petrecut prima parte a vieţii sale în Apus, precum se vede în stilul şi compoziţia scrierilor sale. În anii 389 şi 402, sfântul va săvârşi două călătorii în Apus, una în Roma şi alta în Campania, spre a se închina Moaştelor Sfântului Felix.
Sfântul Paulin de Nola (353-431), unul dintre prietenii cei mai apropiaţi ai Sfântului Niceta, este cel care a vorbit pe larg despre activitatea ierarhului daco-roman. “Păgânii, vestiţi prin tâlhării şi omoruri, locuind prin munţi, datorită lui Niceta au devenit slujitori ai lui Hristos, popor paşnic, unii îmbrăcând chiar haina monahală.”
Lucrarea misionară a ierarhului este caracterizată de un efort susţinut de evanghelizare şi educare latină a popoarelor din Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea. El şi-a desfăşurat sfânta sa lucrare de convertire în spaţiul Daciei Mari, pentru acelaşi popor creştin, atât din dreapta, cât şi din stânga Dunării.
Scrierile sale au fost păstrate în limba latină. Folosind, în predică şi scris, o limbă latină clară şi simplă, sfântul a fost cu adevărat un factor de romanizare, de unitate şi de continuitate a populaţiei daco-romane de pe malurile Dunării şi din Dacia Mediteraneea.
Sfântului Niceta de Remesiana i se atribuie următoarele scrieri: “Despre diferitele denumiri ale Domnului nostru Iisus Hristos”, “Despre privegherea robilor lui Dumnezeu”, “Despre folosul cântării de psalmi” şi “Cărticelele de învăţătură” (un catehism pentru cei ce se pregătesc pentru Botez).
În micul său catehism, Sfântul Niceta spune: “Ce poate să fie mai bun decât hotărârea omului de a deveni din păgân, credincios, din păcătos, drept, din sclav, liber, din duşman, prietenul lui Dumnezeu şi moştenitor al împărăţiei cereşti?” Sfântul Niceta a făcut o sinteză remarcabilă de texte scripturistice, pe tema morţii şi învierii, spre a fi mai la îndemâna celor dornici de a cunoaşte acestea: “Când omul iese din viaţă, nu sufletul este cel ce moare, ci numai trupul, prin retragerea sufletului din el. Trupul putrezeşte în pământ, dar sufletul se duce, potrivit faptelor sale, sau în loc luminat sau în loc întunecat. Cei care au trăit în această lume potrivit învăţăturii şi dreptăţii Lui Iisus Hristos vor vieţui cu El în cer.”
Sfântul Niceta de Remesiana a acordat o atenţie deosebită şi aspectului practic al vieţii bisericeşti, astfel încât activitatea liturgică a fost bine pusă la punct. “Când se cântă, toţi să cânte; la rugăciune, toţi să se roage; când se citeşte, să se facă linişte ca toţi să audă la fel ceea ce citeşte lectorul, iar nu unii rugându-se cu voce tare, să facă zgomot. Dacă soseşti mai târziu, în timp ce se citeşte, adoră numai pe Domnul, închină-te şi ascultă cu atenţie.” Tot de la Sfântul Niceta ne-a rămas şi o renumită cântare liturgică, anume “Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm…”; acest imn a fost compus de ierarhul daco-roman în anul 370.
Sfântul Niceta de Remesiana a adormit în Domnul după sfârşitul anului 414, de când avem ultimele date despre el, dintr-o scrisoare trimisă de episcopul Inocenţiu I al Romei (13 decembrie 414) episcopilor “macedoneni”.
Vasile Pârvan susţine cum creştinismul daco-roman, de origine latină, s-a format în Dacia Traiana, între anii 375-450, chiar când se desfăşoară şi activitatea apostolică, în acele regiuni, a Sfântului Niceta, Episcopul din Remesiana. Sfântul Niceta de Remesiana este numit, de către istoricul Vasile Parvan, drept “apostolul carpato-danubienilor, care a fost cu începerea din anul 380”.
“Ortodoxia românească a primit, prin strămoşii ei daco-romani şi prin generaţiile lor următoare, până azi, credinţa şi doctrina teologică fără schimbare, de la Sfântul Niceta. Claritatea gândirii teologice la romani vine, în mare măsură, de la Sfântul Niceta. Dulceaţa slujbelor şi a cazaniilor Ortodoxiei româneşti, care a dat naştere, se pare, cuvântului “privighetoare”, se prelinge, probabil, tot de la el” (Pr. Prof. Ioan G. Coman).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.