Legenda generalului

0
277

Pe un câmp de instrucţie, din cartierul Fratelia din Timişoara, în pauza în care mâncam pâine cu marmeladă, maiorul ne-a povestit ceva despre un general, bănăţean se pare, care a ajuns până în America. Maiorul era un om citit. El mi-a adus în cazarmă romanul „Dulce ca mierea e glonţul patriei, de Petru Popescu. De atunci, umbra generalului nu s-a despărţit de mine. Cu timpul, informaţiile despre el au sporit. Nu-mi trecea atunci nici prin gând că voi ajunge în America. Unde, cu adevărat, interesul pentru personaj a fost mai evident.
Aşa că mi-am apropiat cercetători care au căutat documente despre faptele generalului. Să-l scoată din legendă, deşi legenda rămâne aura personajului, unic în felul său. Este vorba de generalul George Pomutz. M-a convins universitarul clujean Aurel Sasu, cu stagii repetate la universităţi americane, care a investigat biografia generalului în Arhiva Naţională a Statelor Unite. De altfel, a publicat volumul „George Pomutz, un general de brigadă român în războiul civil american 1861- 1865”. Care, alături de cartea lui George Fillmann, el însuşi ofiţer american de origine română, au fost pentru mine repere pentru cunoaşterea faptelor generalului.
Aurel Sasu a cercetat sursele primare ale informaţiei, a verificat biografia critică pe durata unui secol, şi a pus în circulaţie pentru prima dată texte esenţiale menite a restitui integral personalitatea militară şi diplomatică a lui George Pomutz. Dar care a fost devenirea generalului? A venit pe lume într-o familie de români din Săcele, mutaţi în oraşul Gyula (Jula) deoarece bunicul Dinică a ales să lase satul natal în căutarea unui trai mai bun, în imperiu. George s-a născut pe 31 mai 1818. Părinţii, Ioan şi Victoria, l-au botezat în credinţa ortodoxă. George a mai avut un frate, Constantin, doctor în medicină, renumit profesor la Pesta şi la Viena, s-a întors să moară la Făgăraş.
George a îmbrăţişat cariera armelor. Înainte a urmat şcoala ortodoxă din localitate şi Facultatea de drept, la Pesta. A funcţionat o perioadă ca procuror regal în capitala ungară, apoi şi-a deschis un birou de avocatură. În perioada cât a trăit la Pesta a avut strânse legături cu intelectuali români, în special cu Emanoil Gojdu şi Eftimie Murgu. La izbucnirea revoluţiei maghiare s-a înrolat în armata naţională, pentru a lupta împotriva austriecilor. Este avansat la gradul de căpitan. După înfrângerea revoluţiei şi divergenţele cu Kossuth, pleacă spre America. Ajunge la New York. Pomutz a decis să se îndrepte spre vest pentru a întemeia o colonie liberă: New Buda. A desenat planul oraşului. Îndemnaţi de el, coloniştii au pus umărul la ridicarea aşezării. Savantul maghiar Xantus Janos, care l-a vizitat, l-a descris elogios: „Aşa a fost Ghiţă! Şi numai inimii sale nobile i se datorează înflorirea coloniei!”
A devenit un om bogat. Ajuns în America, Pomutz începuse să promoveze ideea egalitarismului etnic, cerând Ungariei să aplice un tratament corect faţă de românii din Transilvania, sfătuindu-i pe aceştia din urmă să menţină legăturile cu fraţii din Principate. La izbucnirea războiului civil, a răspuns apelului lui Abraham Lincoln, înrolându-se în armata nordiştilor, în Regimentul 15 Voluntari. Este rănit în lupte. Devine maior, apoi colonel, iar în 1865, general de brigadă, grad acordat pentru merite excepţionale pe câmpul de luptă, conferit de Senatul american.
Preia comanda Regimentului 15 Infanterie, Iowa şi participă la cinci campanii decisive, cu celebrul general T. Sherman. Alături de care, la 25 mai 1865, după încheierea ostilităţilor, defilează pe Bulevardul Pennsylvania, din Washington, asistaţi de preşedintele Andrew W. Jonshon şi membrii Cabinetului american.
Istoricii americani spun că în bătălia pentru Atlanta, strategia generalului Pomutz a dus la victorie. După bătălie, generalul Walter O. Gresham a scris: „L-am întâlnit pe Pomutz, un brav şi curajos ofiţer, care se bucura de o mare popularitate în rândul camarazilor şi soldaţilor săi. El nu este doar un ofiţer valoros, versat în toate problemele militare, ci şi un om cu o cultură superioară, un gentleman manierat”.
Toate aceste calităţi l-au determinat pe preşedintele american să-i solicite colaborarea, în calitate de diplomat. Aşa, legenda generalului continuă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.