Consiliere profesională pentru tinerii instituţionalizaţi

0
199

16 tineri de la centrele de copii din Baia Mare, Vişeu şi Sighetu Marmaţiei s-au întâlnit în 21 iunie, cu reprezentanţii DGASPC şi AJOFM Maramureş. Tinerii au fost consiliaţi profesional şi li s-au indicat anumite coordonate pe care trebuie să le aibă în vedere atunci când vor părăsi sistemul de protecţie a copilului.

“Printr-un parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, urmărim să integrăm socio-profesional tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi în viitor urmează să părăsească sistemul de protecţie a copilului. În cadrul acestui parteneriat, tinerii noştri vor beneficia de o consiliere în vederea găsirii unui loc de muncă. Totodată le vor fi evaluate aptitudinile pe care le-au dobândit în sistem. Vor primi informaţii cu privire la cerinţele de pe piaţa muncii şi vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte menţinerea locului de muncă dobândit”, a punctat directorul general al DGASPC Maramureş, Alina Coste Mădăras.
Pe de altă parte, oficialii AJOFM i-au informat pe tineri despre cursurile de formare profesională, despre demersurile pe care trebuie să le parcurgă după absolvirea unei instituţii de învăţământ.
“Noi îi informăm despre măsurile şi pachetele personalizate oferite, respectiv consiliere şi informare profesională, cursuri de formare profesională, înregistrarea în evidenţele AJOFM pentru cei care sunt absolvenţi. Îi informăm despre actele necesare pe care trebuie să le aducă la agenţie în vederea întocmirii dosarelor de şomaj. Dacă aceştia corespund locului de muncă pe care îl oferim vor primi o repartiţie. Din acest an, AJOFM înregistrează aceşti tineri în categoria tinerilor NEETs. Ei dacă se înregistrează în termen de 60 de zile şi îşi găsesc un loc de muncă, beneficiază de o primă de reinserţie de 1.500 lei. Dacă se înregistrează la data absolvirii, pot primi ajutor de şomaj, de 250 lei, timp de 6 luni. Celelalte măsuri active sunt: prime pentru absolvenţi de care beneficiază agenţii economici, respectiv 900 lei timp de un an, iar pentru persoanele cu handicap, angajatorii primesc 900 lei, timp de 18 luni”, a afirmat purtătorul de cuvânt al AJOFM Maramureş, Ştefania Donca.
Tinerii instituţionalizaţi au speranţe mari. Ei vor să aibă o altfel de viaţă, să aibă un loc de muncă şi chiar să-şi întemeieze o familie unde să poată dărui iubirea părintească de care ei nu au avut parte. “Sper să termin Psihologia la Cluj. Acum sunt la bacalaureat, am terminat pedagogia. Sper să fac şi o specializare pe una din ramurile psihologiei. Mi-aş dori să-mi deschid un cabinet la un moment dat. Îmi doresc să lucrez cu copiii din sistemul de protecţie, ţinând cont de experienţa acumulată. Cred că aş reuşi să fiu un bun psiholog pentru copiii din sistemul de protecţie. Sper să am o viaţă mai bună decât cea pe care ar fi putut să mi-o ofere părinţii mei. Sper să am o familie, copii la care să le dau tot să se poată realiza şi să aibă un plus faţă de ceea ce am avut eu”, a punctat Claudiu Lingurar.
O altă tânără din sistemul de protecţie, Dina Bogar, a declarat că “într-o săptămână urmează să-mi iau examenul de licenţă. Am absolvit facultatea, specializarea pedagogie. Sper să lucrez ca educatoare. Întâlnirea de azi e una benefică. Cu siguranţă după întâlnirea de azi voi avea mai multe oportunităţi”.
Pentru cei care părăsesc sistemul de protecţie, greul continuă. Ei vor trebui de-acum să se descurce singuri, să-şi găsească o locuinţă, un loc de muncă. În cazul în care îşi continuă studiile, aceşti tineri beneficiază de anumite măsuri de protecţie. “Dacă îşi continuă studiile o singură dată într-o formă de învăţământ la zi, ei pot să beneficieze de o măsură de protecţie specială până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Dacă nu îşi continuă studiile şi riscă să se confrunte cu excluziunea socială, mai pot beneficia de o măsură de protecţie specială încă doi ani”, a explicat Alina Coste Mădăras.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.