Un om cu multă carte

0
147

La librăria „Sadoveanu” din Capitală, am participat la lansarea ediţiei a II-a a cărţii „Râsete în Parlament” de Ştefan Cazimir. Mulţi îl ştiu din scris, unora le este cunoscut din amfiteatru (a fost dascăl la Filologie), iar eu mi l-am apropiat pe când făceam împreună slujbă la Parlament.
Un asemenea titlu şi un astfel de autor te mână cu gândul la un exerciţiu ludic. Aşa ar fi până la un punct, deoarece avem în faţă un joc de-a umorul bine temperat. Să spunem că domnul profesor Cazimir nu alerga prin Parlament pentru a-şi procura pretexte de înţepături ieftine, pentru că viaţa parlamentară nu-i o glumă pe care s-o tot pui la gazeta de perete a somp­tuosului sediu unde ne desfăşuram pe atunci munca deputăţească. Insist asupra acestei necesare despărţiri între umorul de calitate şi băşcălia de duzină. Aşadar, „antologia” din discursurile parlamentare ale deputatului Ştefan Cazimir nu este o goană după pretexte ieftine pe seama confraţilor urcaţi la microfon şi nici o luptă pentru a inventa scenarii hazoase.
Domnul Cazimir a ajuns în arena legislativă mai la început, C.P.U.N., apoi Camera Deputaţilor, respectiv Senat, pe o platformă oarecum şugubeaţă. Eu ştiu mai multe… Directorul cotidianului „Libertatea”, Octavian Andronic, a publicat în gazetă o propunere: „Veniţi cu noi, să facem un nou partid!” Profesorul Cazimir, scufundat în molozul momentului, n-a ajuns să citească decât a doua zi „Proclamaţia” şi a răspuns în scris, propunând Partidul Liber-Schimbist, partid cu acces în CPUN, ca observator. Premiza pentru volumul ce îl avem în faţă a fost creată: în plină dezbatere parlamentară, Ştefan Cazimir cere cuvântul, de la balconul unde fuseseră distribuiţi observatorii: „Domnule Preşedinte, scuzaţi-mă că vă vorbesc de sus!…”
Râsetele ce au umplut sala şi au dat semnalul la ce va urma. Domnul deputat Ştefan Cazimir avea să impună în politică un stil personal. Intervenţiile sale aduceau la microfon, de regulă, citate din literatură, din autori celebri, ori întâmplări de viaţă hazlii, convocate tocmai pentru a desena în auzul nostru ieşiri din situaţia critică semnalată. Caragiale şi personajele sale nu lipseau. Dar nu numai celebrele sale personaje erau aduse aproape de înţelegerea noastră. Citate din Eminescu, Alecsandri ori Coşbuc te făceau atent asupra demersului în rectificarea de logică ori de exprimare a unui document propus dezbaterii ori redactării. Nu scăpau atenţiei formulări simandicoase, improprii, nici virgule ajunse între subiect şi predicat.
Domnul profesor se pregătea pentru fiecare intervenţie parlamentară ca şi pentru cursurile sale de la catedră şi nu uita să mai răstoarne câte o picătură de acid în apă: amintea pe cine reprezintă acolo la microfon: „Grupul parlamentar liber-schimbist şi pluripartit”. Unul din sfaturile sale, ca urmare a redactării grăbite a unor discursuri: „Să lucrăm cu cărţile pe masă!” Mi-a rămas nu doar simpatic colegul meu de Cameră, ci şi pilduitor în ce gândea. Recunosc în domnia sa un om cu multă carte şi, e drept, şi cu mai multe cărţi, plus una: „Râsete în Parlament”.
Nicolae BUD

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.