De vorbă cu medicul vişeuan dr. Victor Olsavszky, reprezentantul OMS în Bosnia şi Herzegovina

0
518

La Istanbul am avut marea bucurie şi surpriza să-l întâlnesc pe medicul vişeuan Victor Olsavszky, ce se afla în fruntea unei delegaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, reprezentând Bosnia şi Herzegovina.

Născut în Vişeu de Sus, dr. Victor Olsavszky a făcut şcoala primară şi primul an de liceu în oraşul natal, apoi a urmat Liceul de Matematică şi Fizică din Baia Mare (actualul Colegiu Naţional “Vasile Lucaciu”). A fost admis la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Secţia Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj, pe care a absolvit-o în 1987. A urmat stagiatura în Bucureşti la Spitalul “Sf. Ioan” şi o scurtă perioadă de medic de medicină generală în comuna Fântânele – Prahova. Cariera profesională a continuat-o ca inspector de specialitate în Ministerul Sănătăţii, unde a avansat până la poziţia de director general.
Dr. Olsavszky este medic primar, specialist în sănătate publică şi doctor în medicină, titlul obţinut la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara. De aproape 20 de ani lucrează la OMS, întâi ca reprezentant pentru România, apoi ca reprezentant în Bosnia şi Herzegovina. Este co-autor al unor lucrări şi articole în domeniul politicilor de sănătate în reviste din ţară şi din străinătate, cum ar fi „Lancet” sau „Italian Journal of Public Health” sau al unor capitole de cărţi publicate de OMS, London School of Economics, Observatory of Health System sau Şcoala Naţională de Sănătate Publică.
Rep. Aurel Ghilezan: Exodul medicilor români continuă, la clinicile din străinătate. Mulţi români se tratează la aceste clinici. Care ar fi modalitatea de a opri acest exod şi dacă se ştie câţi medici au părăsit România şi preferinţele lor pe mapamond. Exodul medicilor e o problemă internaţională sau una a României? Ce credeţi că ar trebui să facă statul român pentru a opri exodul medicilor şi ce s-ar putea face pentru întoarcerea lor în ţară?
Dr. Victor Olsavszky: Migraţia medicilor este o problemă internaţională, nu doar europeană, mai veche şi s-a accentuat pe continentul nostru, odată cu deschiderea către pieţele din Europa Centrală şi de Est. Vorbind despre piaţa forţei de muncă, este evident că ofertele mai generoase din ţările mai dezvoltate au atras medici şi asistente dinspre est. În special noile ţări membre UE au fost mai afectate, odată cu libera circulaţie a persoanelor. Şi în ţările non-UE, cum ar fi cele din Balcani, fenomenul este foarte răspândit. Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, pe care îl vedem şi în România, determină o nevoie mai mare de servicii de sănătate care devin tot mai complexe. Statele respective, şi aici putem include şi România – deşi este ţară sursă, nu au reuşit să îşi planifice în mod adecvat dezvoltarea resursei umane. De exemplu, Marea Britanie recunoaşte că nu are capacitatea de a produce necesarul de medici şi asistenţi în ritmul necesar, aşa că se bazează şi pe atragerea de personal din străinătate. OMS vede migraţia medicilor şi asistentelor ca pe o problemă internaţională, deoarece slăbeşte sistemele de sănătate din ţările mai sărace.
Cauzele migraţiei medicilor din România nu sunt doar cele legate de remuneraţie. Sperăm că această creştere a salariilor va mai domoli fenomenul, dar mai sunt şi alte condiţii, mai ales cele legate de dotarea tehnică. De ce ar vrea un tânăr specialist să rămână într-un spital cu dotări din anii 80? El a fost pregătit atât teoretic, cât şi practic într-o clinică universitară cu posibilităţi tehnice mult mai avansate, chiar dacă nu la nivelul unor state din vest. Chiar dacă nivelul salarial ar fi mulţumitor, totuşi va dori să plece. Din studiile la care am participat sau la care am avut acces, a reieşit clar că pentru ei este foarte important să aibă cu ce să-şi facă meseria. Când şi perspectiva îmbunătăţirii acestor condiţii de muncă alături de dezvoltarea profesională nu este foarte clară, atunci calea occidentului rămâne opţiunea la îndemână. Aşa că, pe lângă creşterea salariilor va mai trebui crescută finanţarea întregului sistem de sănătate, astfel încât să devină posibilă investiţia în tehnică şi proceduri pentru a reduce decalajul faţă de ţările din vest. Chiar şi aşa ar mai trebui introduse măsuri numite de „retenţie”, cum ar fi plata diferenţiată în zonele izolate sau defavorizate. Am văzut că unii primari sau unele comunităţi oferă locuinţe. Este necesară o flexibilitate mai mare a întregului sistem de sănătate şi aici mă refer la mobilitatea medicilor şi asistenţilor chiar şi cu titlu temporar dinspre şi înspre aceste zone deficitare. Normal că stimulentele sunt necesare.
Numărul de medici plecaţi din România se poate doar estima, pentru că mulţi rămân în continuare membri ai Colegiului Medicilor din România, iar ieşirile din sistemul de stat nu sunt relevante pentru că nu se cunoaşte destinaţia. De exemplu, cineva poate să plece să lucreze în privat. Ca să bănuim care ar putea fi dimensiunea plecărilor, pot să vă spun cu aproximaţie că în sistemul de sănătate din Franţa în anul 2012 s-au înregistrat peste 2000 de noi intrări cu diplome româneşti, conform Ordinului Medicilor. Sigur că nu toţi aceştia au fost români, doar se ştie că la Cluj studiază un număr important de cetăţeni francezi. Şcoala românească de medicină are trecere; poate şi acest lucru contribuie la fenomenul migraţiei.
Rep. A.G: Ce părere aveţi referitor la separarea serviciului medical, adică medicii să îşi aleagă domeniul de activitate ori la stat ori la privat?
Dr. V.O.: Noţiunea de stat sau privat din întrebarea dvs. trebuie că se referă la modul de finanţare, adică din banul public – respectiv de la asigurările de sănătate sau privat – şi anume direct din buzunarul pacientului. Forma de proprietate stat sau privat nu este relevantă, deoarece sunt spitale private în contract cu Casa de Asigurări şi spitale/policlinici de stat care încasează şi bani direct de la pacient. În contextul în care România are o importantă lipsă de medici, această separare de care vorbiţi ar duce în primul rând la o reducere a accesului cetăţenilor la servicii medicale. De exemplu, dacă un medic cu un anumit renume sau rezultate decide sau este obligat să decidă să lucreze doar în sistem privat, atunci va exista un număr de pacienţi care nu îşi vor permite să solicite un consult şi acesta este doar un exemplu de limitare a accesului la servicii de sănătate.
Rep. A.G: Boli care au fost eradicate (ex: rujeola) au reapărut. În România face victime. Care este motivul reapariţiei şi situaţia pe plan internaţional?
Dr. V.O: Rujeola nu a fost eradicată, doar variola a fost eradicată. Poliomielita a fost pe cale de a fi eradicată, dar din cauza unor situaţii de război din zona Afganistan, Pakistan sau Africa Centrală, ea continuă să mai fie întâlnită în acele zone fierbinţi, unde vaccinurile nu ajung. Rujeola, în schimb, ar fi trebuit eliminată în Europa încă din anul 2015, dar, din păcate, nu s-a reuşit. O slăbire a sistemelor şi programelor de vaccinare alături de o creştere a tendinţei de refuz a vaccinării a dus la situaţii aproape de necrezut în urmă cu 30 de ani. Practic, vaccinul a ajuns propria sa victimă. Nemaiîntâlnindu-se cu anumite boli, o parte a populaţiei a început să refuze vaccinarea. Apoi au apărut voci antivaccinare susţinând diverse teorii, de la conspiraţia internaţională şi până la tratamente naturiste alternative, toate, fără excepţie, neavând nici un fundament ştiiţific. Am ajuns astfel în România, la cea mai gravă epidemie de rujeolă din Europa. Este ca şi cum nu s-ar fi vaccinat deloc. Şi Franţa, Germania sau Serbia sunt afectate, dar cel mai mare număr de decese se află în România. Cauzele sunt mai vechi şi este dificil de spus care este cea mai importantă. Oricum, putem vorbi de un cumul de efecte ale unor situaţii când aprovizionarea cu vaccinuri a fost deficitară, de situaţii în care părinţii nu se prezentau cu copiii la vaccinare şi nici medicii sau asistenţii nu se duceau după ei sau situaţii în care părinţii refuzau vaccinul. Este nevoie, pe lângă o bună programare a aprovizionării şi de o mai mare flexibilitate a sistemului, în sensul în care medicii şi asistenţii să fie pro-activi iar autorităţile de sănătate publică să susţină în permanenţă campanii de informare consistente. Populaţia trebuie informată corect despre cum vaccinurile salvează vieţi. Observăm un fel de idealizare a unui mod de viaţă din vremuri apuse, fie că e vorba despre epoca socialistă, fie despre cea interbelică. Auzim că alimentele erau mai bune sau mai sănătoase, că bunicii nu au fost niciodată bolnavi, pentru că se bazau pe virtuţile slăninei şi horincii. Nimeni, în schimb, nu se uită la statistici să vadă că trăiau mult mai puţin decât acum, că speranţa de viaţă era sub 60 de ani. Dacă i-am întreba pe bunicii de acum, câţi fraţi erau în familiile lor de origine, am constata că mulţi dintre bunicii noştri şi-au pierdut fraţii, şi nu puţini, încă din copilărie, din cauza acestor boli care astăzi pot fi evitate prin vaccinare.
Rep.A.G: Vaccinarea copiilor a declanşat un adevărat război între părinţi şi cadrele medicale. Părinţii refuză, invocând calitatea lor. De multe ori lipsesc în perioada când trebuie făcute, solicitând ajutor străin. Care este situaţia din ţara noastră privind producerea acestor medicamente?
Dr. V.O: Vaccinurile şi, de altfel, toate medicamentele care circulă pe piaţa României şi a Uniunii Europene au calitate şi sunt sigure. Agenţia Medicamentului şi Agenţia Europeană a Medicamentului sunt garanţia siguranţei şi calităţii vaccinurilor şi a tuturor medicamentelor. Părinţii nu au de ce să-şi facă probleme din acest punct de vedere, în schimb, sistemul, medicii şi autorităţile de sănătate publică trebuie să-i informeze constant şi susţinut despre beneficiile vaccinării, asigurând în acelaşi timp o aprovizionare fără scăpări.
Rep. A.G: Majoritatea medicamentelor din România provin din import. Ştim că în alte vremuri exportam. Care este situaţia industriei medicamentelor din ţară şi de ce nu satisface necesarul intern ?
Dr.V.O: Nu am acum la îndemână date recente despre piaţa medicamentelor din România, dar se ştie că piaţa, ca volum, este dominată de medicamentele produse în România. Cele din import domină ca valoare. Explicaţia este una simplă: întreaga industrie la care vă referiţi se axează pe medicamente generice, adică acelea care şi-au pierdut protecţia de patent şi pot fi produse de oricine. Medicamentele din import sunt în general cele considerate inovatoare sau aflate încă sub patent, deci mult mai scumpe, ceea ce le face să domine piaţa ca valoare. Medicamente se exportă şi astăzi, iar satisfacerea necesarului intern este dată de capacitatea de finanţare a sistemului de sănătate. Cererea este mare, dar nu este dublată de o finanţare corespunzătoare. Mecanismele de piaţă tip cerere şi ofertă funcţionează diferit în piaţa medicamentului, deoarece beneficiarul/pacientul nu are capacitatea financiară să intre în relaţie directă cu ofertantul.
Rep. A.G: Fiind un slujitor al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aţi fost detaşat în Bosnia şi Herzegovina. Credeţi că s-a diminuat legătura cu România? Care sunt mecanismele prin care sunteţi în contact cu ţara?
Dr.V.O: Legătura cu ţara nu s-a diminuat deloc, urmăresc tot ce se întâmplă în general, dar mai ales în sănătate, atât prin intermediul reţelelor de socializare, cât şi prin publicaţiile de pe internet. La acestea se adaugă un dialog constant cu foştii colegi sau colaboratori. Apoi, sunt întâlnirile şi reuniunile internaţionale unde am ocazia să mă întâlnesc cu delegaţiile României. Aşa am întâlnit-o chiar pe doamna ministru Sorina Pintea în Muntenegru, la o reuniune a miniştrilor sănătăţii din sud-estul Europei, pe tema vaccinării. Ca fapt divers, aş menţiona că la acea reuniune ne-am regăsit trei maramureşeni, cel de – al treilea fiind nimeni altul decât ambasadorul României la Podgorica, dl. Ferdinand Nagy.

prof. Aurel Ghilezan

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.