Proiectul ETOS, în valoare de 5 milioane euro, în derulare la Ocna Şugatag

0
371

Staţiunea Ocna Şugatag a primit oficial titulatura de staţiune balneoclimaterică de interes naţional! Hotărârea a apărut în Monitorul Oficial din luna decembrie 2016. Odată cu această titulatură, comuna are acces şi la fonduri consistente pentru modernizarea localităţii.
Astfel, administraţia locală din Ocna Şugatag a câştigat un proiect important pe Programul Operaţional Regional (POR), în cuantum de 5 milioane de euro. În acest moment, investiţia este în derulare, echipa de implementare a proiectului specializându-se la Cluj-Napoca. Mihai Ivaszuk, primarul din Ocna Șugatag, s-a arătat extrem de încântat că s-a reușit semnarea unui nou contract foarte important pentru comunitate, care va schimba în totalitate faţa comunei, şi acesta este în derulare: „ETOS ne aduce cinci milioane de euro care vor fi folosiți exclusiv pentru creșterea turistică a zonei. Avem contractul semnat, iar săptămâna trecută au fost trei angajaţi ai primăriei, adică echipa de implementare a proiectului, la Cluj-Napoca, pentru un curs. Anul acesta, facem licitaţia publică pentru a putea începe lucrările anul viitor, sper eu. Execuţia ar dura circa 2 ani, dar eu cred că lucrările se vor termina mai repede, dacă totul decurge bine. Proiectul prevede asfaltarea a 16 kilometri de drumuri, construirea unui belvedere, apoi amenajarea Centrului Civic al comunei, realizarea de podeţe, apoi trotuare. Va fi modernizat şi iluminatul public. Comuna Ocna Şugatag va arăta total schimbată până în anul 2020”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.