Trei comune vor fi legate la o staţie de epurare

0
577

Coltău are o reţea de canalizare, care în trecut a funcţionat şi nu prea, dar care în prezent este funcţională. În prezent, comuna este inclusă în masterplanul la nivel de judeţ prin care va beneficia de o staţie de epurare nouă. Aceasta va deservi însă alte două comune învecinate: Săcălăşeni şi Groşi.

Cu toate că proiectul pe fonduri europene, derulat la nivel de judeţ, este în mare întârziere, primarul din Coltău crede că acesta va fi încheiat totuşi până la finele exerciţiului bugetar european actual: „Avem proiectul pentru canalizare în Coltău, care se va face pe zona metropolitană. Vom avea o staţie de epurare care va deservi comuna noastră, dar şi altele precum Groşi şi Săcălăşeni. Există şi varianta să se modernizeze cea existentă, dar după câte am înţeles se va face staţie de epurare nouă. În acest proiect însă este cuprinsă toată comuna, cu cămine de legătură în toate satele aparţinătoare. Proiectul este coordonat de ADI Maramureş, este din fonduri europene şi acum se grăbesc şi ei, că exerciţiul bugetar se termină în 2020 şi noi în 2018 abia am început proiectarea. Deci tot timpul suntem cu trei paşi în urmă. Asta înseamnă o întârziere de câţiva ani, deci totul trebuia făcut mult mai repede. Probabil că vor cere iar defazare a proiectului, că tot timpul suntem noi în urmă. Până atunci ne bazăm pe canalizarea veche, ce ne tot făcea probleme, dar pe care am rezolvat-o acum. Concret, între Coltău şi Cătălina am făcut o staţie nouă de pompare, s-au pus nişte pompe performante şi de atunci nu mai avem probleme. Ne-a preluat şi Vitalul, că altfel nu rezolvam aproape nimic. Dar după cum văd eu că se mişcă lucrurile, în doi ani cred că se va finaliza”, a spus Lajos Csendes, primarul din Coltău.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.