Consiliul Judeţean Maramureş ia un nou credit bancar

0
190

Aleşii maramureşeni şi-au dat acordul pentru accesarea unui credit bancar de 70 de milioane lei. Banii ar urma să fie utilizaţi pentru reabilitarea drumurilor judeţene. “Dacă nu investim în reabilitarea drumurilor judeţene, în ce să investim?”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea. El a mai arătat că Drumul Nordului nu face obiectul acestui credit, investiţia fiind realizată din fonduri europene. Undeva pe “vremea aceasta” se preconizează începerea lucrărilor la Drumul Nordului, a mai spus Gabriel Zetea.
“Lucrările de investiţii de interes judeţean pentru care e nevoie să accesăm creditul reprezintă reabilitarea drumurilor judeţene. Cerem un acord de principiu în plenul CJ pentru a putea de mâine să purtăm discuţii cu instituţiile bancare pentru a accesa creditul. Practic, începem demersurile ca în viitor să avem sume de bani pentru proiectele legate de reabilitarea drumurilor judeţene”, a punctat şeful administraţiei maramureşene.
Gabriel Zetea a explicat că e nevoie de o cofinanţare de la bugetul judeţean pentru investiţii demarate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. E vorba despre reabilitarea DJ 109 F, limită judeţ Sălaj-Târgu Lăpuş, drumul judeţean care asigură legătura între Şomcuta Mare, Remeţi pe Someş, reabilitarea DJ 186, sectorul Bârsana-Săcel şi DJ 187, Leordina-Poienile de sub Munte.
“Undeva în luna octombrie rămâne descoperită finanţarea prin PNDL şi în decembrie se redeschid aceste linii de finanţare. Nu poţi opri şantierul în aceste condiţii. Gândim acest credit în două componente. Atunci când e oprită finanţarea din Bucureşti, să putem face acele trageri din credit, să avansăm sumele pentru constructor, iar la momentul în care Ministerul Dezvoltării deschide creditarea să putem să ducem deconturile şi rambursăm banii de la minister. A doua componentă trebuie să fie cofinanţările pe care le avem în ce priveşte PNDL 1. Sunt multe proiecte de reabilitare a drumurilor judeţene pe care le avem în lucrare”, a precizat Gabriel Zetea. Preşedintele CJ a mai arătat că e nevoie de eforturi pentru reabilitarea celor peste 800 km de drumuri judeţene.
În ce priveşte investiţia la Drumul Nordului, deschiderea ofertelor pentru licitaţia electronică în vederea atribuirii lucrărilor se va face în 23 iulie. În vara anului viitor se doreşte începerea investiţiei propriu-zise, termenul de execuţie fiind de 24 de luni.
Creditul bancar pe care ar urma să îl acceseze CJ este de 70 milioane lei, cu o maturitate de 15 ani şi o perioadă de graţie de 4 ani, cu încadrarea în gradul de îndatorare de cel mult 30 % din totalul veniturilor proprii.
Maramureşul mai are aprobat şi contractat un credit în valoare de 116 milioane lei pentru investiţii finanţate din fonduri europene. Suma e exceptată de la limita a 30 % din media aritmetică a veniturilor proprii, pe ultimii 3 ani anteriori anului în care se solicită autorizarea finanţării rambursabile care urmează să fie contractată. Potrivit raportului de specialitate, pentru un împrumut de 70 milioane lei, costul pe un an în perioada de graţie se poate ridica la aproximativ 3,55 milioane lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.