Recordul ultimilor 10 ani Vânzările de maşini noi au crescut cu 29%

0
81

Volumul total al vânzărilor de autovehicule în România a ajuns, în primele 5 luni ale anului, la 70.358 de unităţi, cu aproape 29% mai mult decât în intervalul similar din 2017, relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Conform reprezentanţilor APIA, cifra înregistrată la finele lunii mai reprezintă cel mai mare volum al vânzărilor de automobile, înregistrat într-o perioadă similară în ultimii 10 ani, în condiţiile în care în 2009, primul an al crizei, se înregistrau doar 49.971 unităţi comercializate.
La nivelul lunii mai 2018, s-a înregistrat, de asemenea, un nou record al vânzărilor lunare, respectiv 18.505 unităţi, practic cea mai bună lună din ultimii zece ani.
Statistica oficială arată că, în continuare, vânzările sunt susţinute, în principal, de către persoanele juridice, care acoperă 62% din totalul achiziţiilor de autoturisme. Pe de altă parte, este de remarcat faptul că numărul de autoturisme cumpărate de către persoanele fizice în intervalul analizat (22.620 unităţi) este cu 88% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut (12.025 unităţi). Astfel, ponderea achiziţiilor realizate de persoanele fizice a crescut, în 2018, la 38%, de la 27% în 2017.
Referitor la autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), se constată faptul că, în luna mai 2018, importurile de autoturisme rulate au fost cu circa 15,2% mai mici decât în luna similară a anului trecut. Pe ansamblul primelor cinci luni din 2018, se consemnează un număr total de autoturisme rulate înmatriculate în România de 197.010 unităţi, mai mic cu 8,1% decât cel corespunzător perioadei similare din 2017. Ar fi însă de remarcat o oarecare îmbunătăţire a vârstei autoturismelor rulate importate, acestea înregistrând creşteri de volume (+30%) pe segmentul de vârstă sub 7 ani. Cu toate acestea, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 10 ani reprezintă circa 65% din totalul celor 197.010 de unităţi (respectiv 127.039 unităţi) importate, fapt care contribuie la menţinerea unei vârste medii ridicate a parcului auto din România (unul dintre cele mai învechite din Europa).
Potrivit datelor centralizate, topul pe mărci (autoturisme plus autovehicule comerciale noi) este condus, în primele cinci luni, de Dacia – cu 20.461 de unităţi, urmată de Volk­s­wagen – 6.550 şi Skoda – 5.529.
Totodată, pe segmentul autoturismelor, ierarhia are în frunte Dacia – cu 19.223 unităţi şi 32,4% cotă de piaţă. Pe locurile următoare se clasează Volkswagen, cu 5.910 unităţi şi 10% cotă de piaţă, Skoda (5.529 unităţi şi 9,3% din total piaţă), Renault (4.368 unităţi şi 7,4% cotă de piaţă) şi Ford (3.770 unităţi şi 6,4% cotă).
În clasamentul pe modele, cu cele 7.777 de unităţi noi comercializate, Dacia Logan este cel mai bine vândut model, în aceste prime cinci luni din 2018, urmat de Dacia Duster, cu 4.476 unităţi, Dacia Sandero (4.387), Skoda Octavia (2.096) şi Renault Clio (2.007).
În funcţie de tipul de combustibil, ponderea autoturismelor cu motoare pe benzină continuă să crească, ajungând să deţină 58,8% din total, mai mult cu 11% faţă de ponderea pe care o avea în aceeaşi perioadă din 2017, de 47,8%.
În ceea ce priveşte autoturismele ecologice (electrice şi hibride), în perioada ianuarie – martie 2018, acestea au ajuns să deţină o pondere de 2,3% din total piaţă, nivel superior celui de anul trecut, când acesta era de doar 1,7%.
Pe de altă parte, în funcţie de culoarea preferată, albul şi griul domină cererea, acestea înregistrând o pondere de 27,9%, respectiv 23,2% din totalul preferinţelor. În clasament urmează maşinile de culoare albastră, cu o cotă 17,4%, şi neagră cu 9,6%.
La capitolul ţărilor de provenienţă a autoturismelor, analiza arată că 31,1% din total provin din România, 19,9% din Germania, 11,5% din Cehia, 7,1% din Spania şi 7% din Turcia. În acest context, vânzările de autoturisme din producţia autohtonă au înregistrat, în 2018, un salt de 65,8%, comparativ cu anul 2017, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creştere de 24,9%.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.