Ia-mă de braţ şi spune-mi tu!

0
216

Summitul SUA – Coreea de Nord a părut la un moment dat un joc de societate, primit cu bucurie de lumea întreagă. După multe decenii de confruntare, se anunţa o înseninare peste Peninsula Coreea, un pas în direcţia păcii. Acel prăpăd declanşat în anii ‘50 în zona tihnită a dimineţilor liniştite s-a încheiat printr-un armistiţiu deloc lămuritor. De zeci de ani, se privesc în duşmănie trupele campate de o parte şi de alta a porţiunii de frontieră dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sus.

La Panmunjon, adie briza speranţei. Pusă în cauză la un moment dat, strângerea de mână dintre Donald Trump şi Kim Jong-un s-a consumat în cele din urmă în Singapore. A fost o întâlnire cu nimic ieşită din comun, dincolo de ineditul ei, dar oare cu ce folos? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: mare sau mic, vizibil ori subtil, rezultatul se cuvine salutat şi consemnat în reuşitele acestui înverşunat anotimp politic. Aveam nevoie de un semn bun şi pe acest front al înverşunării fraterne, întreţinută deliberat de conflictul de interese dintre părţi: nordul comunist şi sudul american. Contează mai puţin dacă urmările întâlnirii americano – nord- coreene pot fi măsurate în clipa de faţă la metru ori nanometru. Importantă este schimbarea intervenită în starea de spirit a combatanţilor, în predispoziţia lor de a da arma jos de pe umăr şi a-şi propune o porţie de odihnă pe iarbă, la umbră, unde se poate începe cu orice şi se poate ajunge oriunde.
Premise există. Denuclearizarea Peninsulei Co­reea reprezintă o ţintă şi sunt promisiuni că se porneşte într-acolo. Nord-coreenii au lăsat de înţeles că vor distruge o instalaţie importantă de testare a rachetelor. Primul pas a fost comis şi chiar dacă nu s-au făcut angajamente concrete, este de aşteptat ca evoluţii pozitive să urmeze. Ni se dau asigurări că lumea va asista la schimbări majore, deci să fim pregătiţi să asistăm la configurarea unor relaţii noi între cele două părţi. De bun augur pot fi considerate reacţiile marilor puteri – China şi Rusia -, cu forţa şi ambiţiile lor la scară planetară. Gestul cel mare n-a fost definit, dar enunţul lui circulă în spaţiul public: invitarea lui Kim Jong-un la Casa Albă pare a fi doar o ches­tiune de timp.
Să ne aducem aminte cât de aspru îşi vorbeau, de la distanţă, fără a se privi în ochi, cei doi preşedinţi înainte de hotărârea de a se urca fiecare în avi­o­nul de Singapore. Iată-i acum fredonând unul la urechea celuilalt, precum acel cântec din tinereţea părinţilor noştri, aflaţi la vremea ieşitului la horă: Ia-mă de braţ şi spune-mi tu… Saltul este de observat şi apreciat.

Nicolae BUD

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.