”Parcă timpul avea mai multă răbdare cu noi, atunci!”

0
398

Liceul Pedagogic Sighetu Marmaţiei, promoţia 1968-1973
Promoţia Liceului Pedagogic din Sighetu Marmaţiei 1968-1973 s-a reîntâlnit după 45 de ani de la absolvire.
Jurist Viorica (Lăcătuş) Marina, organizatoarea sigheteană a reuniunii: ”Am fost 43 de elevi în clasa A (38 de fete şi 5 băieţi), trei dintre colege au trecut Dincolo. În memoria lor, a dascălilor trecuţi la cele veşnice şi a dirigintelui nostru, cel care a fost remarcabilul profesor Vasile Bucikovschi am depus jerbe de flori şi am aprins lumânări la mormântul acestuia din Cimitirul Central din Sighet. Preţ de 5 ani, dirigintele nostru a reuşit să ne unească, să facă din noi un grup care să ţinem unul la altul. Motiv pentru care ne-am revăzut deja de 8 ori de la absolvire, la 10 ani, apoi din 5 în 5. În clasa paralelă au fost 36 de elevi, iar diriginţi au fost prof. Vasile Paul şi prof. Leontina Ursu. Deşi am lucrat doar 4 ani în învăţământ, îmi face o deosebită plăcere să organizez aceste întâlniri la care participă nu numai colegii din Maramureş sau Satu Mare, dar şi cei din Vrancea, Vâlcea sau Bihor. Din sistem a ieşit şi Viorica Duţă, psiholog la Baia Mare sau Vasile Hotico, preot greco-catolic şi fost protopop de Dragomireşti. Toţi ne simţim legaţi sufleteşte de acest Liceu Pedagogic, de profesorii care ne-au format ca învăţători şi educatori. Chiar am dăruit colegilor mai multe exemplare din cartea scrisă de fosta noastră profesoară de română, Viorica Şuteu, stabilită în SUA, volum lansat recent la Sighet. La psihologie-pedagogie l-am avut pe profesorul de o deosebită calitate, Mihai Niţescu. Sport am făcut cu prof. Vasile Sechel Iţă. La Chimie am avut-o pe dna Irina Grigoriu. Muzica am făcut-o cu prof. Alexandru Stupar iar la vioară i-am avut îndrumători pe prof Vasile Batin şi Vasile Tămaş. Pentru mine, care eram mai puţin talentată, cei 5 ani de vioară au fost un chin. De aceea am şi vândut instrumentul imediat după absolvirea liceului, când am fost repartizată ca învăţătoare la şcoala din cătunul Luhei situat la 7 km de centrul comunei Poienile de sub Munte, localitate cu peste 5 mii de fumuri, unde circa 200 de cadre didactice trudeau la cele 3 şcoli generale. Acolo nu mi-a fost deloc uşor şi m-am decis să merg mai departe, la facultate. Am fost admisă la Drept, la Cluj, unde am studiat 5 ani, la FF. Am lucrat ca educatoare suplinitoare la Sighet, iar în anul 4 m-am încadrat la Biroul juridic al marelui Combinat de Prelucrare a lemnului, unde jurist era Vasile Cosma, care m-a format în această profesie. După 8 ani de activitate ca jurist, am intrat ca judecător la Judecătoria Sighet (22 de ani), iar apoi alţi 5 ani am lucrat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, de unde m-am pensionat în urmă cu 5 ani. La capitolul pensie, consider că şi profesorii cărora le datorăm educaţia noastră merită o mai mare atenţie în ceea ce priveşte salarizarea şi pensia. Nu mi se pare normal ca după 40 de ani de activitate la catedră un profesor să primească doar 1.600 lei pensie”!
Învăţător Traian Marina-Fiţ, Rona de Jos: ”Dacă e să scormonim printre amintiri, mi se pare că toate cele petrecute pe vremea adolescenţei noastre erau foarte importante şi aveau un farmec aparte. Nu ştiu câţi dintre cititorii ziarului sunt interesaţi de modul în care te pregăteai să devii dascăl în urmă cu o jumătate de veac, dar cu siguranţă era nevoie de o mare şi nesfârşită trudă. Orarul săptămânal era de 36 de ore de curs, de luni până sâmbătă inclusiv, dar desfăşuram şi alte activităţi. Încă din anul I(1968) am jucat în trupa de teatru a şcolii. Bunăoară, în 1971 s-a pus în scenă comedia Tache Ianke şi Kadîr a lui V.I. Popa, în care am jucat alături de regretatul ziarist Gheorghe Peter (era în anul V la liceu), Pavel Tomoiagă, Ionică Pop, Lăcrămioara Gorun, Luca Aurel şi Zorica Pop. Costumele şi decorul au fost împrumutate de la Teatrul popular Sighet, iar spectacolul a fost minunat, motiv pentru care urma să mergem cu el pe litoral, în vacanţa de vară, dar n-a fost să fie. În anii următori au fost dramatizate multe dintre schiţele lui Caragiale, dramaturgul îndrăgit de coordonatoarea trupei de teatru, dna profesoară Şuteu, pe care o păstrez vie în amintire precum îmi amintesc cu respect de minunaţii dascăli care au fost Grigore Balea, Viorica Bârlea, George Georgică, Gheorghe Ardelean, Gheorghe Chivu, Kovacs Ildiko, Ecaterina Neamţu, oameni de înaltă ţinută morală şi intelectuală. Regret că această a opta întâlnire este primă fără cel care a fost distinsul nostru diriginte Vasile Bucikovschi, născut în 1918, vrednicul nostru dascăl care a reuşit să sudeze atât de bine un grup de 43 de adolescenţi care şi acum ne avem ca fraţii”
Înv. prof. Vasile Tomoiagă, fost director al Şcolii din Vişeu de Jos: ”Printre cei 5 băieţi din clasa B, eu eram cel mai rebel, adică încălcam frecvent regulile şcolii. Pe vremea aceea, Sighetul avea o fanfară, în care eu eram la un moment dat trompetist. Instrumentişti în fanfară erau şi colegii mei Ion Mănăilă şi Puicar Petru. Cântam cu fanfara la diverse festivităţi dar şi la numeroase înmormântări. Pentru prestaţia noastră primeam o sumă de bani. La cortegiu funerar primeam 50-100 de lei. Prin 72, când eram în anul 5, dirijorul m-a chemat la Palatul Cultural să îmbrac uniforma fanfarei pentru a cânta la o înmormântare. Pe la ora 11, când am încercat să fug de la ore, m-a văzut directorul adjunct, prof. Grigore Balea şi m-a întors la clasă, dar tot am reuşit să ies din şcoală şi să mă deplasez cu instrumentiştii la locuinţa defunctului. În drumul spre cimitir cortegiul a trecut chiar prin centrul oraşului. De data aceasta ţineam locul toboşarului. Băteam cu foc în butoi şi cinel, când tocmai m-a zărit dl Balea. S-a apropiat de mine şi mi-a făcut morală. De emoţii am pierdut ritmul la tobă dar şi cinelul, dând toată fanfara peste cap. Fanfara s-a oprit, dirijorul m-a certat şi el, iar în final am rămas cu mai puţini bani dar şi cu nota scăzută la purtare. La întâlnirea viitoare cu colegii o să relatez şi alte năzbâtii ale tinereţii, petrecute în anii liceului. În Monografia Liceului Pedagogic l-am evocat pe profesorul, poetul şi pictorul Gheorghe Chivu, căruia i-am provocat mici răutăţi, se supăra dar îi trecea repede ”.
Psiholog Viorica Muntean, Baia Mare: ”De când am Îmbătrânit mi-am propus nişte lucruri: să nu mă plâng că sunt bătrână, să nu-mi invoc me­reu experienţa, să nu dau sfaturi dacă nu mi se cer şi să nu spun de două ori acelaşi lucru. Dacă m-ar întreba cineva ce mă “bân­tuie” mereu aş spu­ne că nu pot să nu fiu nostalgică aşa că voi înşira câteva repere care îmi amintesc candoarea anilor de liceu alături de dragii mei colegi: mirosul teilor după ploaie, lichiorul de Peppermint la care eram invitată semiclandestin, mersul la film cu bilet de voie pentru privilegiaţi, piesa “Fur Elise” răsunând prin geamul deschis al Casei de Cultură, gloria mea de adolescentă ultrasociabilă şi total lipsită de complexe după rolul Zitei din piesa “O noapte furtunoasă”, ambiţia de a fi prima pe şcoală la terminarea anului I (mi-a reuşit, la întrecere cu cel pe care l-am detronat), iubirile mele fabuloase şi cruzimea cu care am părăsit şi am fost părăsită (hahaha-totul se plăteşte), satisfacţia obţinerii unor concesii inimaginabile – să purtăm ciorapi de mătase din anul III de şcoală şi vizionarea “Cerbului de aur” de către elevii silitori, plimbatul prin Grădina Morii şi nu în ultimul rând, răutăţile de rigoare atunci când, aşteptând să vină odată vacanţa mare comentam râzând necruţător de grupurile de foşti absolvenţi ce se întâlneau cu nostalgie în faţa liceului cum facem şi noi, iată, azi şi de ani de zile, deşi cândva ne credeam veşnic tineri. Parcă timpul avea mai multă răbdare cu noi, atunci!

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.