A început tabăra “Ecumenica”

0
97

Până în 9 iulie, în parohia greco-catolică „Buna Vestire” din Târgu Lăpuş, are loc cea de-a XX-a ediție a taberei socio-culturale “Ecumenica”. Motto-ul taberei este “Prietenia – cale spre Dumnezeu!”, iar tema ediției – „să fiți uniți, în chip desăvârșit, într-un gând și o simțire” (1 Corinteni 1,10).

Într-o atmosferă specială, de comuniune spirituală, de prietenie, toleranță și dăruire, copii și tineri de toate culorile vor participa la activități potrivite vârstei lor: de la jocuri, la anchete stradale, de la regizarea de piese de teatru, la concursuri de cultură generală și religioasă. “Participanții se vor întrece în concursuri de creație literară, în articole pentru revista și site-ul taberei, vor descoperi și analiza istoria recentă, dar și filosofia antichității sau limba în care scriau vechii greci, vor fi implicați în workshopuri, experimente stradale, în competiții sportive și distractive, vor analiza limbajul trupului, emoțiile care ne guvernează, vor susține sesiuni de oratorie și dezbateri, își vor exersa cunoștințele de limbă străină ca și cele muzicale, vor pune trup și suflet la colocvii, drumeții, vor trebui să guste din propria creație culinară în urma concursului de mâncare la ceaun – The Crazy Caldron (ceaunul nebunatic), vor lega prietenii și vor purcede la îmblânzirea focului de tabără cu un concert folk și sesiuni de fân-jumping, iar nu în ultimul rând își vor măsura generozitatea, iubirea de aproapele și rezistenţa de-a lungul unei călătorii inițiatice – cu variate probe, care îi vor marca pe viață”, a informat preot Silviu Hodiş, organizator.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.