De la Biblioteca Congresului, în Maramureş

1
318

În recenta vizită la Washington, istoricul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a avut o întâlnire cu domnul Grant Harris, şeful Diviziei Europene a Bibliotecii Congresului American. Memoria mea a reacţionat la numele lui. Este una şi aceeaşi persoană care în urmă cu aproape două decenii era în Maramureş la Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească. A venit şi datorită prieteniei cu Augustin Buzura, pe atunci preşedintele Fundaţiei Culturale Române. Trei săptămâni ne întâlneam în fiecare zi la cursuri, ba am cutreierat şi câteva locuri din judeţ. Am avut discuţii diverse, parte din ele s-au convertit într-un interviu cuprins într-o carte a mea, publicată în vremea aceea (2000).
Şi din acel dialog reiese preţuirea lui pentru cartea românească, pe care a aşezat-o în rafturile din marea bibliotecă americană. Şi-a dat seama că sunt foarte puţini specialişti care cunosc limba română. S-a apucat să o înveţe. Crede că prin învăţarea limbii unui popor poţi cunoaşte foarte multe despre cultura lui. Aşa s-a apropiat de România. Să-i cunoască locurile şi oamenii, istoria, cultura şi civilizaţia. A aflat că românii sunt oameni deosebiţi. Mi-a spus să scot orice protocol din afirmaţia lui, deoarece a vizitat ţara şi mari biblioteci din România: Cluj, Bucureşti, Baia Mare, Timişoara, Iaşi. Şi s-a convins că aşa este.
Prin învăţarea limbii române, şi-a luminat acest loc de pe harta Europei. Atunci mi-a spus un lucru extrem de interesant. Învăţând gramatica limbii române, gramatica fiind neutră, s-a obişnuit să desprindă esenţele din istoria poporului român. A rămas impresionat de faptul că cele trei provincii româneşti – Transilvania, Ţara Românească şi Moldova – deşi au fost despărţite sute de ani, au păstrat o limbă şi o cultură unice. Asta o spune directorul pentru Europa al Bibliotecii Congresului american. Cel care a rămas impresionat şi de Muzeul Maramureşean din Sighetu Marmaţiei, locul unde a simţit puterea omului din nord.
Mi-a mai spus Grant Harris, că în duminica aceea, petrecută la Săliştea de Sus, a fost proiectat într-o lume fascinantă. La biserică s-a convins că românii sunt credincioşi. A fost găzduit de preot, a fost pus în fruntea mesei, omenit ca un oaspete de onoare. A simţit că este bine-venit, fiind primit cu sufletul deschis. Îmi spunea atunci Grant Harris că în cercurile în care trăieşte, americanul intelectual are un simţ special pentru România. Şi interesul urcă în cercuri din ce în ce mai înalte. „Nu sunteţi singuri!”, îmi spunea cu două decenii în urmă un intelectual american.
Biblioteca Congresului SUA este cea mai veche instituţie americană şi se află chiar în spatele Capitoliului. Aşezată simbolic, Biblioteca este locul unde membrii Congresului îşi fac cercetările. Este biblioteca senatorilor şi deputaţilor. Este o tradiţie ca în momentul în care trebuie să facă legi recurg la informarea necesară. S-a plecat de la ideea că un senator poate fi inginer, profesor, economist. Poate fi orice. Dar pentru a iniţia legi în cunoştinţă de cauză, are nevoie de carte. De bibliotecă, de lectură. Directorul Bibliotecii Congresului este consilierul de taină al fiecărui preşedinte american.
Importanţa Bibliotecii pentru omul politic explică marea putere a Americii, crede Harris. Puterea informaţiei, puterea cărţii. Biblioteca are peste 30 de milioane de cărţi şi alte materiale tipărite, în toate limbile lumii. Sunt peste 61 de milioane de manuscrise şi cele mai rare colecţii de cărţi din America de Nord, inclusiv forma nefinisată a Declaraţiei de Independenţă.
Thomas Jefferson a jucat un rol important în formarea Bibliotecii. A participat la semnarea Legii din 1802, prima lege care stabilea structura acestei instituţii. Legea a creat postul de bibliotecar al Congresului, un comitet al bibliotecii, dar prevedea şi ca preşedintele şi vicepreşedintele să împrumute cărţi.
Nu uit că Grant Harris îmi mai spunea că în Biblioteca Congresului American se află cea mai mare colecţie de volume româneşti din afara României. A rămas impresionat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Atunci, în Maramureş, mi-a povestit cum a descoperit operele lui Cantemir şi legătura lor cu Thomas Jefferson, întemeietorul Bibliotecii şi al treilea preşedinte al Americii.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.