PREVENT a analizat 15.954 proceduri de achiziţie publică

0
237

– valoarea totală este de 13,9 miliarde euro –

În primul an de funcţionare a sistemului informatic PREVENT, Agenţia Naţională de Integritate a analizat, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 15.954 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 65,3 miliarde lei (aprox. 13,9 miliarde euro).

Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT a fost de 2,87 miliarde lei (aprox. 615 milioane euro), iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 346 lei (aprox. 74 euro).
Totodată, sistemul a prevenit 55 de cazuri de conflicte de interese în achiziţii publice, în valoare totală de 236 milioane lei (aprox 50,6 milioane euro). În aceste cazuri, ANI a emis avertismente de integritate în vederea eliminării cauzelor care au dus la apariţia posibilelor conflicte de interese.
Astfel, în 50 dintre cele 55 cazuri notificate de sistem, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, în timp ce în două cazuri ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate.
În alte 3 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese.
În alte 36 de situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.
Dintre cele 15.954 de proceduri analizate, 5,8% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 79.126 contracte subsecvente (loturi).
În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 2.161 de autorităţi contractante, 12.684 de operatori economici şi 223.444 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.