Cantemir şi America

0
456

După cum vă spuneam, aici, pe Coasta de Est, mi-am amintit de Grant Harris, americanul pe care l-am cunoscut în Maramureş. În calitate de director al Diviziei Europene a Bibliotecii Congresului SUA, s-a apropiat de opera lui Dimitrie Cantemir. În odiseea unor cărţi ale cărturarului român chiar are o descoperire semnificativă. Înainte de a vă prezenta revelaţia lui Grant Harris vă propun o incursiune prin timp şi spaţiu, prin Belgradul anilor 2000. Atunci, la ambasada României din capitala Serbiei am ascultat conferinţa academicianului Virgil Cândea despre Unirea Principatelor Române. În discurs a amintit şi episodul american al descoperirii textului original latin al celebrei opere cantemireşti “Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman” în Biblioteca Universităţii Harvard, instituţie care îl adăposteşte şi astăzi. La o agapă, la care au participat intelectuali români şi sârbi (Dan Cristea, Ioan Flora, Adam Puslojic, Radomir Andric), academicianul Cândea ne-a oferit detalii despre fascinanta descoperire românească pe pământ american. Despre cum a ajuns prima istorie substanţială a Imperiului Otoman pe pământ american s-a mers pe intuiţii logice, plasate în contextul epocii. Cartea a fost publicată în anul 1743 la Paris. Este dovedită prezenţa lui Cantemir în cancelariile europene, relaţiile lui cu ţări importante şi mai ales cu oameni de seamă ai vremii. Ca scriitor, savant şi gânditor, Dimitrie Cantemir a deschis calea modernităţii în cultura română şi ne-a dat primul certificat de europenitate majoră la răscrucea dintre Orient şi Occident. În 1714, la propunerea filozofului Leibniz, Cantemir devine membru al Academiei din Berlin. Aşa o parte din opera sa a circulat prin Europa. Cantemir a atras atenţia istoricilor şi filozofilor, deoarece a fost primul învăţat al epocii care a susţinut ideea creşterii şi descreşterii imperiilor. Virgil Cândea a rămas unul dintre cei mai avizaţi cercetători ai operei savantului care a adus efectele şi spiritul Renaşterii în spaţiul culturii româneşti. Ceea ce l-a făcut pe G. Călinescu să afirme că “este un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru”.
Dar să revin la Grant Harris. Aflându-mă în preajma Bibliotecii Congresului, l-am iscodit în memorie pe cel care îmi povestea în Maramureş despre preocuparea lui pentru Cantemir. Ştiam că la Secţia de Carte Rară şi Colecţii Speciale sunt titluri din opera savantului. L-a preocupat Istoria Imperiului Otoman şi mai ales drumul acestei cărţi peste Ocean. Cartea a fost scrisă în latină, în exil, între anii 1714-1716, pe când autorul era consilier al lui Petru cel Mare.Volumul a fost publicat post-mortem, în limba engleză, după ce fiul lui Cantemir, Antioh, a dus manuscrisul la Londra. Harris a aflat o legătură între Cantemir şi Thomas Jefferson, cel de-al treilea preşedinte al Americii. Amândoi au fost educaţi, lideri în vremuri tulburi, scriitori importanţi care au marcat epoca. Mai aveau şi haruri muzicale comune. Dimitrie compunea muzică, iar Thomas cânta la vioară.
Grant Harris a verificat biblioteca celebrului preşedinte. În lista de cărţi figura şi Istoria domnitorului Moldovei.
Descoperirea lui Harris mi se pare importantă. Am putea înţelege că Je­fferson a citit cum stă istoria cu creşterea şi coborârea imperiilor. Şi mai ştia că la vărsarea Dunării în Marea Neagră este un neam din care a venit savantul Cantemir. Toate acestea mi le-a povestit Grant Harris într-o seară băimăreană. Acum a venit timpul să le scriu. Aşa am înţeles să marchez şi din America Anul Centenar. Plec de la ideea că a sărbători înseamnă a ctitori ceva, a zidi, a dovedi lumii că avem un rost în istorie. Nu uit a spune că în Library of Congres se mai află cărţi valoroase din şi despre România. În cea mai mare bibliotecă a lumii poţi citi ediţia facsimilată a Manuscriselor lui Mihai Eminescu, partituri ale lui George Enescu, opera lui Mircea Eliade, opera unor istorici români, de la N. Iorga la Al Zub.
Mai este o trezorerie de hărţi ale teritoriilor româneşti. Harris a luat în vara aceea şi cărţi ale unor autori maramureşeni. Cei care mai au îndoieli cu istoria noastră, Grant Harris îi aşteaptă pentru lămuriri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.