Mai mulţi tineri din Baia Mare vor să înfiinţeze prima fundaţie comunitară din Maramureş

0
386

Steli Grigore, un tânăr de 29 de ani, coordonator de proiecte şi account manager, implicat în proiecte de voluntariat şi filantropie din 2010 încoace, a lansat zilele trecute, alături de alţi tineri din Baia Mare, un apel de strângere de fonduri pentru constituirea unei fundaţii comunitare, prima de acest fel din Maramureş. Dacă ideea se va concretiza, primind sprijinul bănesc al comunităţii, ţinta acestei organizaţii va fi finanţarea unei palete largi de evenimente, de la competiţii sportive, burse de studiu pentru elevi la baluri caritabile ori licitaţii. De ajutorul fundaţiei se vor putea bucura, spre exemplu, organizaţiile nonguvernamentale din judeţ ori persoanele cu iniţiative.

Exemple din 16 judeţe

Reporter: Ai lansat recent un apel de strângere de fonduri pentru o fundaţie comunitară, prima de acest fel din Maramureş. De unde a venit o astfel de idee?
Steli GRIGORE: Ideea de a înfiinţa o fundaţie comunitară nu îmi aparţine. Anul trecut, mai mulţi prieteni mi-au scris despre un apel lansat de cei de la Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) în care îşi căutau oameni cu iniţiativă în patru judeţe din ţară, Maramureşul fiind unul dintre ele. Îşi doreau oameni care sunt implicaţi în comunitate sub o formă sau alta, care cunosc resursele şi, totodată, nevoile şi aşa s-a ajuns la mine. Am aplicat alături de Claudia Costea şi Mădălina Tămaş, fiind obligatoriu să fim minimum trei persoane în prima etapă.
R.: Care va fi scopul acestei fundaţii? Ce fel de proiecte se vor putea derula prin intermediul ei?
S.G.: Scopul nu este 100% stabilit. Şi e şi normal să fie aşa. Parte din această etapă e să şi vedem cum va reacţiona comunitatea la o astfel de idee şi cum vom funcţiona noi, ca grup de iniţiativă. Fără sprijinul comunităţii, o fundaţie de acest tip nu va funcţiona. Dar, luând exemple din celelalte 16 judeţe unde funcţionează o astfel de fundaţie cu succes, avem o paletă largă de evenimente: de la competiţii sportive la burse de studiu pentru elevi, de le baluri caritabile la licitaţii şi multe, multe altele. De ajutorul fundaţiei se vor putea bucura ONG-urile din comunitate, persoane cu iniţiative, asociaţii de proprietari etc. Vom gândi totul în aşa fel încât accesul la finanţare să fie cât mai transparent şi cât mai simplu.

„Vom avea nevoie de multe persoane alături de noi”

R.: În ce etapă a constituirii fundaţiei vă aflaţi şi care vor fi următoarele faze?
S.G.: Ai intuit bine, sunt mai multe etape. Prima a fost scrisoarea de intenţie, pe urmă – un interviu pe Skype cu coordonatorii de la Bucureşti, apoi o vizită a filialei ARC de la Cluj. A urmat un training de două zile la Făgăraş unde s-au clarificat aspectele logistice legate de grup de iniţiativă şi de fundaţie comunitară. Acolo, am avut şansa să discutăm cu colegii de la Fundaţia Comunitară „Ţara Făgăraşului”. Acum, suntem în etapa în care grupul tinde să devină Fundaţie Comunitară, când spunem în stânga şi în dreapta ce vrem să facem şi cooptăm oameni în echipă.
R.: Ai format şi un grup de iniţiativă, compus din mai mulţi tineri din Baia Mare. Care e rolul lor în acest proiect?
S.G.: Rolul lor, la fel ca şi al meu, e acela de a promova ideea de fundaţie comunitară în rândul cunoscuţilor şi de a face lucruri bune pentru cei din jur. Vom avea şi activităţi punctuale care vor marca lansarea grupului de iniţiativă doar că, momentan, mai lucrăm la concept. Vor fi multe roluri de acoperit, de la persoana care se ocupă de comunicare până la persoana care semnează contractele de sponsorizare, de la cei ce vor organiza evenimente până la cei ce vor vorbi în şcoli şi licee despre idei de noi proiecte, vom avea nevoie de multe persoane alături de noi. Nu e un grup exclusivist, ba din contră, acceptăm pe oricine, atâta timp cât ne oferă un sfat, un sprijin.

50.000 dolari – suma necesară înfiinţării unei fundaţii comunitare

R.: Obiectivul este acela de a strânge 25.000 de dolari, sumă pe care ARC o va dubla pentru a asigura un start bun al fundaţiei. Ce presupune această finanţare?
S.G.: Da, suma e de 25.000 dolari. Când vom ajunge la această sumă, colegii noştri de la Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, prin finanţarea programului Romanian-American Foundation, o vor dubla şi vom avea suma de 50.000 dolari care, conform legislaţiei, e suma necesară înfiinţării unei fundaţii comunitare. Foarte multe detalii se pot găsi şi pe fundatiicomunitare.ro.
R.: Cum pot contribui cei care doresc să te ajute în această iniţiativă?
S.G.: Unul dintre evenimentele pe care le-am gândit va fi chiar ziua mea, pe 11 iulie. În loc de cadouri, mi-am rugat prietenii să facă o depunere în acest cont:
RO77BTRLRONCRT0098655807, deschis la Banca Transilvania pe numele
Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, bd. 1 Decembrie 1918 nr. 4, ap. 7, 400699, Cluj-Napoca, judeţul Cluj, CIF: 14197361, cu detalii tranzacţie: “contribuţie înfiinţare Fundaţie Comunitară Baia Mare”. Dar nu e vorba numai de bani, să fim serioşi. Ne dorim şi sfaturi, oameni cu idei, oameni care au timp să investească în acest proiect, oameni cu experienţă în diferite domenii. De fapt, oameni ce vor să se implice sub o formă sau alta în comunitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.