CSM Ştiinţa a renunţat la Jonathan Bredell

0
350

Ca urmare a solicitării venite de pe banca tehnică, oficialii vicecampioanei României au decis rezilierea raporturilor contractuale cu uvertura de origine sud-africană, Jonathan Colin Bredell. Născut pe data de 28 iulie 1994 la Stellenbosch, Jonathan a fost transferat la CSM Ştiinţa Baia Mare în toamna lui 2017, fiind declarat „omul meciului” la duelul din Cupa României de pe teren propriu contra celor de la CSM Bucureşti, joc încheiat cu victoria băieţilor noştri, scor 22-15. Debutul pe prima scenă rugbystică românească s-a produs pe data de 29 octombrie 2017, cu ocazia jocului din etapa a VIII-a a SuperLigii de Rugby, CS Universitatea Cluj – CSM Ştiinţa Baia Mare 12-69, moment ce a coincis cu două transformări trecute în contul său. Pentru evoluţia sa la vicecampioana României conducerea CSM Ştiinţa Baia Mare îi mulţumeşte sud-africanului de 24 de ani şi îi urează mult succes pe viitor. Informaţii furnizate de rugbybaiamare.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.