Fermierii crescători de animale sunt pregătiţi să iasă în stradă

0
626
Fermieri din Maramureş
Fermieri din Maramureş

După toate problemele pe care le avem cu pesta porcină africană, cu interdicţiile comerciale la carne şi animale vii care vin din partea partenerilor externi, MADR transmite fermierilor, prin APIA, faptul că o parte din cei care au aplicat în luna mai 2018 pentru Măsura 14 – subpachetele pe bunăstare, nu sunt eligibili! În urma acestei informări, ACEBOP a luat legătura cu organizaţiile europene din care face parte şi este în măsură să facă precizările care urmează. Legislaţia UE prevede posibilitatea plăţii retroactive, cum este şi acest caz, al Măsurii 14 – anunţată în luna mai, a cererilor care au fost primite şi normal, trebuie să se intre la plată de la 1 ianuarie 2018.

Nici o instituţie publică nu poate să comunice alte condiţii de aplicare a legislaţiei. MADR afirmă că în cazul în care fermierul îndeplineşte toate condiţiile de bunăstare superioară, autorizare anterior datei de publicare a Ordonanţei nr.1042/2018, el nu va primi sumele compensatorii de la UE pentru ce a respectat – pe motive inventate artificial! În această situaţie se află peste 50 de fermieri crescători de păsări – care cresc în jur de 50 de milioane păsări pe an şi crescători de porci care cresc aproximativ 300.000 de porci/an. De menţionat este faptul că aceşti fermieri au populat fermele timp de o jumătate de an cu respectarea condiţiilor – în urma asigurărilor venite de la APIA că vor primi banii de la UE, dacă le respectă! Cea mai mare parte dintre aceşti fermieri au proiecte în derulare, făcute cu fonduri europene şi fără măsura de bunăstare, aceştia nu nu­mai că nu vor mai putea popula, ci sunt în situaţia de a intra în faliment, de a nu-şi mai putea îndeplini sarcinile din proiectul european pentru care au primit finanţare europeană.
Se solicită intervenţia de urgenţă a domnului Ministru Petre Daea pentru rezolvarea acestei probleme, pe care noi o considerăm o interpretare greşită a legislaţiei europene, în dezavantajul fermierilor români.

Consiliul Director al ACEBOP Asociaţia Crescătorilor
şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.