BANI, AFACERI, INFLUENŢE • Despre cum îi doare pe unii imaginea

0
465

Aceia care s-au cocoţat pe scara puterii au deprins o preocupare interesantă (dacă nu hilară), dusă la rang de prioritate despre cum arată, vorbesc, gesticulează şi, mai ales, cât de bine dau pe sticla TV-ului. Cu alte cuvinte, se străduiesc din răsputeri să fie frumoşi şi să pozeze în dăştepţi! În lipsa lor, nici iarba nu creşte, nici frunzele nu mai stau aliniate în copaci. Interesul pentru ima­gine al politicienilor creşte proporţional cu mărimea rangului social. Îşi doresc să se oglindească în ochii şi minţile alegătorilor într-o lumină ce nu le aparţine pentru că nu o au şi nici nu o vor avea vreodată, doresc să pară ceea ce nu sunt şi nici nu pot ajunge. Mulţi dintre ei sunt mult prea mici şi prea mărunţi pentru a fi ceea ce încearcă să fie. Joacă un rol plăsmuit încercând să ne transmită preocuparea lor pentru interesul general, pentru binele nostru, al celor mulţi. Se înfundă în explicaţii lipsite de noimă şi ne ameţesc cu (ne)priceperea la tot şi în toate. Marea parte dintre deţinătorii vremelnici ai puterii nu pot conjuga verbul a face, aşa că se rezumă la a da… bine!
Se uită politicianul nostru în oglindă şi îşi zice: ”Doamne, fain îs, cât sunt de deştept! Ce puternic sunt!” Iar despre ceilalţi: ”Cine se crede ei? Le arăt eu lor! Cum îndrăzneşte să se pună cu mine?!” Gravitatea unei astfel de stări vine din procesul de promovare a politicianului ieftin, care crede tot ce-şi zice, ba mai şi adaugă câte ceva pe măsură ce-şi îmbogăţeşte vocabularul cu cuvinte noi. Pentru a-i fi confirmate atributele pe care şi le arogă, se înconjoară cu adulatori-trepăduşi, specimene cu sarcini precise în zgândărirea orgoliului: ce bine le zice şefu’, ”că cum le zice el mai rar, nenicule”, da ce ţoale mişto, ce freză şi sprâncene… Şi iacă aşa, le sporeşte stima de sine mai ceva ca zmeului coada. Politicianul dâmboviţean se zbate într-o luptă a lui, cu neputinţa, neştiinţa şi lipsa de expertiză, într-o lume aflată dincolo de realitate. Nu importă elucubraţiile debitate, contează doar cantitatea de vorbărie!
Politicianul zilelor noastre se află mereu în luptă cu oricine se încumetă să-i stea în cale, iar dacă adversarii nu se anunţă, îi inventează. În ultimii ani politica nu mai are ca miză viaţa socială şi economică, necazurile şi neajunsurile celor mulţi, educaţia, normalitatea socială, buna convieţuire între cetăţeni. Miza politicianului răpus de pofta de imagine este doar el şi ai lui, aşa că se bate pentru interese personale: cine-i mai penal, cine are dreptul de a fi la putere, care-i mai tare-n clanţă, cine să respecte legea, cine trebuie mazilit. Odată găsit oponentul, îşi aşează liniile de trepăduşi ca Napoleon armata şi porneşte la lupta pentru imagine, uitând cu de­să­vârşire de sarcinile funcţiei pe care a dobândit-o: securitatea socială, stoparea bejaniei naţionale, asigurarea climatului optim pentru mediul de afaceri, măsuri pentru atingerea performanţei educaţionale, sporirea nivelului de trai, recuperarea decalajelor faţă de ţările occidentale etc. Este tot mai greu de explicat cum, într-o economie aflată în expansiune, numărul săracilor creşte, nivelul de trai scade, iar securitatea socială se diminuează. România cunoaşte o divergenţă accentuată între consum şi procesul investiţional, iar politica fiscală este pro-ciclică. Intervenţiile de natură fiscală făcute în 2017 exercită presiuni asupra bugetului consolidat, cu riscuri de adâncire a deficitului. Reaşezarea indicatorului în parametrii asumaţi (sub 3%/an) implică reajustări fiscale care, în traducere liberă, înseamnă o creştere a presiunii fiscale prin majorarea unor impozite sau taxe. Semnale serioase în această dihotomie au venit dinspre instituţii specializate, demne de crezare. Dar cine să le înţeleagă?
Mare minune că mai există oameni care au energia şi curajul de a întreprinde afaceri, oameni încăpăţânaţi să lupte şi cu deciziile haotice, adesea nefundamentate, emise de eminenţii repetenţi! Arealul afacerilor se caracterizează printr-o concurenţă acerbă, presurizată şi de comportamentul, uneori injust şi neloial, al multinaţionalelor. Întreprinzătorul mioritic nu se poate opune forţei financiare şi influenţei politice pe care le deţin marile corporaţii, oricât ar fi el de voinic. Cu toate opreliştile, mioriticul nu renunţă la luptă, chiar dacă este inegală, precum flăcăul moldovean din Mioriţa! Mirarea sporeşte când îi vedem pe unii dintre ”ai noştri” cum reuşesc să crească, să se dezvolte, să creeze locuri de muncă pe fondul scăderii interesului faţă de muncă. Lipsa de atracţie a muncii este întreţinută, în bună măsură, de măsurile sociale haotice, de ajutoarele sociale date ”la normă”, fără analize temeinice asupra nevoii sociale reale. Ei, capitaliştii autohtoni, sunt aceia care duc economia pe trend-ul crescător, ei susţin bugetul, ei aduc valoarea adăugată economiei. Cine-i sprijină? Politrucul ahtiat de imagine?
Dacă cei aflaţi la putere s-ar apleca înspre economie şi nu înspre oglindă, dacă s-ar preocupa de elaborarea strategiilor economice şi sociale şi nu s-ar deda la ”cocoşeli” politice, dacă ar creşte interesul pentru mediul de afaceri şi nu spre răfuieli personale, dacă ar simţi nevoia de a respecta mai mult legea decât propriul sine, dacă ar exista un minim de interes pentru starea poporului şi nu spre cea personală, poate că lucrurile ar sta cu totul altfel. Ce ne facem cu ei, nea Iancule? Îi mai ţinem în ”… lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani”?
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE

Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului ”Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.