Ion Roman Zănoagă

0
973

Este născut în Borşa, dar trăitor în Baia Mare. La bază este inginer zootehnist. A activat şi în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, la departamentul fonduri europene. Mărturiseşte că a fost bântuit din când în când de episoade lirice pe care le-a sedimentat în memorie, iar de curând a hotărât să le publice în caietul de versuri “Amprente de stradă”, unde cititorii pot afla densitatea şi difuzia fluidului poetic în poezia lui Ion Roman Zănoagă.

Prudenţă
Să nu striveşti acest început,
Vom desfrunzi într-un pustiu,
Afla-vom în noi cât a crescut
Flacăra iubirii şi arderea pe viu.
Poţi s-alegi din roua dimineţii
Boabele ce-au vrut să fie ploi,
Iar surâsul din buza tinereţii
Fie-n libertate şi să zburde-n noi.
Ce-a mai rămas e tot lumină,
Prudent să le laşi în amintiri,
Să le scutim de orice vină
Lacrimile strânse în priviri.
Nu-mi tulbura armonia uitării,
De nu-ţi vor fi porţile deschise,
Pornirile suave din nopţile visării,
Fie începuturi la zodiile promise.

Nu-i târziu pentru iubire
Nu-i târziu pentru iubire!
Dorul te aşteaptă la izvoare,
Cu karatele iubirii ce-ţi mai port,
Rătăcind printre fecioare.
Mi-ai oprit în gând visarea
De a fi sau a nu fi,
-Tu, iubirea sau uitarea,
Ce veni-va într-o zi.
Aşteptam cu sferele aprinse,
În respect aristocratic cuvenit,
Cu visele rebele, dar ucise,
În căutarea timpului mai potrivit.
Am şi-acum o stare învăluită
În zile înourate cu streşinile ude,
Când gândurile pleacă ciuruite,
Alungate în pustie, nude!

Acum, îmi fac restricţii la săruturi,
Deşi, în seve le duc dorul,
Îngrijorat ca nu sunt împrumuturi
Date, cum dai apa cu ulciorul.
Iar în roua înserării
Ce în ierburi se strecoară,
Am să pun clipele verii
Să le las la tine-n poală.

Speranţe rănite
Avem de unele, şi boli şi suferinţă.
Avem purtarea noastră oloagă,
Pe drum nepietruit cu credinţă
Sunt ca o nucă aruncată de cioară.

Sunt patologic în tot ce ating.
Cerşesc milă şi colac de salvare
Că fostele lumini acum se sting,
Rătăcind prelung, căutând cărare.

Creştin, mă rog la icoane şi cruce,
La medici şi instanţe de ştiinţă,
Purgatoriile-iad să fie caduce,
Să luminăm labirintul ca fiinţă.

Pătruns-a boala de jos până sus,
Remediul se-amână ca în turbare,
Răstignind monstruos al doilea Isus
Si nimeni nu îşi cere iertare.

Un Ţepeş cu scaun lângă un zeu,
Curmătură neagră între blesteme
Să ardă în fulger un dric pedigreu,
Mânjit imoral cu lustre şi steme.

Tămâia din aer să prindă suflarea,
Hidra veninoasă noroaiele o spele,
Albul zăpezii să ningă pătarea,
Să strălucească ascunsele stele.

Mă înclin la tine şi tu, desfrunzit,
Ce ai cuvântul blând de împăcare,
Calea demnităţii e dată la-ncolţit
Ca tu să fii alesul în noile altare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.