Valeriu Sabău la 64 de ani

2
689

Prozatorul Valeriu Sabău (foto, alături de fiica sa) se apropie cu paşi repezi de pensie. Nu-i bai, va avea mai mult timp să scrie! Membru fondator al Cenaclului literar sătesc „Vasile Lucaciu” din Cicîrlău, al Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, de-a lungul timpului s-a dovedit că nu-şi bate joc de condei. Deşi a scris puţin, fiind un perfecţionist şi un scriitor exigent, cum n-am mai văzut prin părţile acestea, cărţile lui (proză şi poezie) au fost aşteptate cu sufletul la gură atât de cititori cât şi de critici, ba şi premiate la festivaluri. Să nu uităm faptul că Valeriu Sabău, imediat după evenimentele din decembrie 1989, a fost ziarist la trusul de presă „Expres”, timp de câţiva ani.
Cuvântul lui este greu şi acum, motiv pentru care tagma scriitoricească din Nord îl respectă. La ceas aniversar, îţi dorim sănătate, fericire şi împliniri literare! Iar la final, câteva versuri scrise de Valeriu Sabău:
„Mi-a-ncărunţit copilaria-n joacă
Şi tot mai râd şi tot mai bat şotronul
Ca un bezmetic rege fără ţară
Care-şi pansează cu iluzii tronul.
Sub mimica paharelor golite
La cel mai şubred birt fără obloane
Manifestăm cândva un fel de suflet
Şi-o libertate de iubit capcane”.
Gelu Dragoş

2 COMENTARII

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.