Declaraţia Unică se poate depune la o nouă adresă făcută de Fisc

0
99

Pentru a simplifica completarea şi depunerea online a Declaraţiei Unice, ANAF pune la dispoziţia contribuabililor o aplicaţie informatică dedicată, care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro. În şedinţa din 12 iulie, Guvernul a extins, până la 31 iulie 2018, termenul până la care contribuabilii, persoane fizice, trebuie să depună Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale.

Declaraţia Unică se poate completa şi depune de la adresa https://declunica.anaf.ro/ dacă se utilizează numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual.
Contribuabilii care depun electronic Declaraţia Unică beneficiază de bonificaţia de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul 2018, iar 5% se acordă şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii.
Declaraţia Unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.
Declaraţia se poate depune şi în format hârtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Nedepunerea declaraţiei la termenul prevăzut de lege se sancţionează cu amendă de la 50 la 500 lei, potrivit art. 336, alin. (3), din Codul de Procedură Fiscală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.