O AUTOGRAFĂ DEOSEBITĂ • Paznic la amintiri

0
306

Prin anii 1950- …, piaţa de alimente, din Baia Mare, era tot mai populată, ea îndeplinindu-şi funcţia de spaţiu de destindere. În ea îşi făcea apariţia Ion din Iadăra, un bătrânel cu mintea rătăcită, care purta atârnând de la pălărie sau de pe umeri până la încălţări sfori pe care avea înnodate struţuri de hârtie. Umbla prin piaţă însoţit de grupuri de copii şi curioşi care îl necăjeau cu cererea: „-Ion, dă-mi şi mie un şnur de sfoară că-i mândru!”, la care bătrânelul răspundea: „-Nu-ţ’ dau nimică că asta-i averuca mea.” Lângă Turnul măcelarilor dădea spectacole motociclistul în „Zidul morţii”, iar la intrarea în piaţă, într-un cort, dădea scurte spectacole trupa de pitici „Dobrogeanu”.

Într-o zi eram cu un prieten la piaţă, când auzim strigând cu voce tare: „-Haideţi, în stânga pieţii, cu toţii să vedeţi ceva grozav. A sosit la voi o tânără fenomenală Elena Neagu, care lucrează cu picioarele. Haideţi, fraţilor, să vedeţi ceva extraordinar!” Am mers şi noi. Era un cort nu mare pe care scria cu litere de-o şchioapă „Tânăra fenomenală Elena Neagu”. Ne-a întâmpinat o femeie tânără, frumoasă, trecută de treizeci de ani, din Bucureşti.
Prezentarea a fost făcută de soţul ei. „S-a născut cu mâinile atrofiate şi dând dovadă de o voinţă extraordinară a învăţat să lucreze cu picioarele. Cu picioarele face mâncare, spală, coase, calcă, brodează, scrie. Cu picioarele şi-a crescut şi cei trei copii de care este mândră. Veţi vedea cu toţii căci Elena va începe uluitoarele ei demonstraţii.”
În cortul amenajat, ca o mică cameră, femeia avea pregătite toate ustensilele şi alimentele necesare demonstraţiilor: cuţit, foarfecă, lighean, călcător, ace de croşetat şi cusut, pânză, hârtie, condei, dar şi ulei, ouă, slănină, cartofi etc.
Parcă o văd cum a luat un cartof, l-a curăţat cu picioarele, l-a tăiat pai, apoi l-a spălat, l-a pus într-o cratiţă cu ulei şi l-a prăjit. Ne-a îndemnat să ne servim. A mers o singură persoană, a consumat puţin şi cum era un hâtru a exclamat: „Vai ce bun este! Cum să nu fie bun, spălat cu picioarele.” Se mai servesc vreo trei. Femeia sparge apoi două ouă, taie jumări de slănină şi face papară. Ne îndeamnă să servim. Apoi aduce un blid cu prăjituri şi ne îndeamnă să servim. Se duce doar bărbatul hâtru şi, după ce mănâncă o prăjitură, îşi dă drumul la gură: „-Haidaţi, fraţilor, şi serviţi că după ce le-a gătat doamna Elena s-a spălat pe picioare.” Mulţimea prezentă a râs copios.
Şirul demonstraţiilor continuă. Tânăra fenomenală spală o cămăşuţă, apoi ia una spălată şi o calcă cu picioarele, în aplauzele mulţimii. Demonstraţiile care au impresionat mai mult au fost acelea în care femeia a trecut cu multă abilitate firul de aţă prin urechea unui ac mic, cu care efectuează o cusătură de mare fineţe. Şi mai mult ne-a impresionat pe toţi demonstraţia de broderie pe o pânză specială, mai groasă, care ne-a uimit prin frumuseţea şi migala cu care a fost executată, într-un timp scurt. Este răsplătită cu aplauze, la care răspunde cu un dar spiritual pentru fiecare. A luat o bandă lată, brodată şi a tăiat cu foarfeca câte o bucată şi ne-a dat la fiecare ca amintire.
Demonstraţia care ne-a impresionat cel mai mult a fost urarea scrisă pentru toţi participanţii la demonstraţiile tinerei femei, pe care soţul ei a citit-o cu voce tare şi care cuprindea: „Vă iubesc pe toţi şi Dumnezeu să vă ajute şi să vă trăiască!” Izbucnesc aplauze, iar din ochii unora curg lacrimi. Ne îndeamnă pe toţi care dorim să ne dea o autografă să ne apropiem, ca să avem o amintire în plus. La toţi a scris o dedicaţie frumoasă „O viaţă cu mult noroc! Elena Neagu” Ne-a impresionat caligrafia impecabilă a scrisului, ceea ce îl determină pe bărbatul hâtru să exclame „-No, vedeţi, fraţilor, doamna Elena scrie mult mai fain cu picioarele, ca voi cu mâna.”
Când mi-a venit rândul am rugat-o să-mi scrie ceva mai aparte. Mi-a scris o strofă din Eminescu, din poezia „O, rămâi”: „O, rămâi, rămâi la mine, / Te iubesc atât de mult! / Ale tale doruri toate, / Numai eu ştiu să le-ascult.” Sub versuri a adăugat „Pentru Pamfil, să aibă în viaţă numai noroc şi bucurii, Elena Neagu”. Prietenul meu citind autografa exclamă: „Ce să mai zici când poezia de suflet a lui Eminescu, pentru a se împărtăşi, se scrie şi cu picioarele”. Am păstrat multă vreme cele două pioase amintiri, şi asta pentru că ceea ce văzusem era povestea unui om adevărat. Pentru mine Elena Neagu a rămas un simbol al luptei cu dragoste pentru viaţă. A fost o luptătoare şi o învingătoare. Un neasemuit exemplu de voinţă.
Pamfil Bilţiu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.