350 de şoferi verificaţi, amenzi de peste 122.000 lei şi 21 permise reţinute

0
209

În perioada 13-15 iulie, poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş şi Biroului Rutier Baia Mare au organizat mai multe acţiuni punctuale axate în special pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză şi a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice. În contextul manifestărilor legate de Zilele Oraşului şi poliţiştii din Seini au fost prezenţi pe drumurile publice pentru prevenirea şi combaterea incidentelor în trafic.

Astfel, au fost supravegheate îndeosebi drumurile cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, au fost oprite pentru verificări 350 de autovehicule care se deplasau pe drumurile din judeţ, iar şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 199 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 122.455 lei. Ca măsură complementară au fost reţinute 21 permise de conducere, cele mai multe pentru viteză excesivă, şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.
Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate pe drumurile publice, au fost constatate 12 infracţiuni rutiere, dintre care 6 pentru consum de alcool, 5 pentru conducere fără permis şi una pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat.

Tânărul care a accidentat o femeie şi a părăsit locul faptei, a fost reţinut pentru 24 de ore

Un tânăr, în stare de ebrietate, care a accidentat o femeie, a părăsit locul faptei şi apoi a provocat un alt accident cu pagube materiale, a fost identificat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore.
Accidentul s-a produs vineri, 13 iulie, pe DN 18. Tânărul, de 18 ani, care conducea autoturismul pe raza localităţii Moisei, a surprins şi accidentat o femeie, de 76 de ani, care circula în calitate de pieton, pe acostament, în aceeaşi direcţie de mers cu autoturismul. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, deplasându-se către localitatea Borşa, iar la scurt timp a provocat un alt accident de circulaţie cu pagube materiale. A oprit autovehiculul pe marginea părţii carosabile, fiind identificat de către poliţiştii din Moisei.
Între timp, femeia rănită a fost transportată la spitalul din Borşa, unde a rămas internată sub supraveghere medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat instanţei, care a dispus măsura controlului judiciar pe o perioada de 30 zile.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările privind infracţiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.