28 – 30 septembrie • Târgul naţional pentru artizanat

0
341

Începând de luni, 23 iulie, ora 10, micii artizani şi meşteşugari din România se pot înscrie în Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).
Programul se adresează persoanelor fizice şi întreprinderilor mici şi mijlocii care au ca activitate producerea şi comercializarea de produse lucrate manual sau artizanale, prestarea serviciilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual sau care au ca scop promovarea meşteşugurilor, a meseriilor, a produselor şi serviciilor cu specific tradiţional.
Celor înscrişi în program li se asigură participarea gratuită la târg, în ordinea înscrierii, până la epuizarea fondurilor alocate Programului, de 890.000 lei.
Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului urmăreşte, prin organizarea, pe durata a 3 zile, a unui târg naţional pentru artizanat şi meşteşuguri, susţinerea micilor artizani şi meşteşugari în promovarea produselor proprii, conservarea şi stimularea promovării la scară largă a tradiţiilor autohtone – se arată în comunicatul MMACA.
Acest lucru va fi posibil prin:
• câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii
• stimularea cererii interne de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală
• creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia
• îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii
• dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale
• promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.
Cei înscrişi în Program trebuie să ştie că cheltuielile de transport pentru beneficiari şi pentru produsele acestora vor fi suportate tot de la bugetul de stat, în limita maximă de 2.000 lei/participant, precum şi cheltuielile de cazare a beneficiarilor în perioada desfăşurării evenimentului, în valoare de maximum 1.600 lei/beneficiar pentru maximum 4 nopţi de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană.
Cei care doresc să participe la târg sunt invitaţi să studieze procedura de implementare a programului accesând linkul:
http://www.aippimm.ro/categorie/programe/programul-pentru-mestesuguri-si-artizanat-2018.
Perioada estimativă a Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri este 28-30 septembrie 2018, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.