Pedepsirea patriotului

0
576

Am avut o revelaţie de cititor român descoperind, prin lecturi recente, activitatea diplomatică, dar mai ales cea de luptător pentru Unirea cea Mare a ardeleanului Vasile Stoica. Inteligent şi devotat ţării,Vasile Stoica a fost diplomatul român care a participat la două Conferinţe de Pace. În 1919 este trimis de premierul I. I. C. Brătianu, iar în 1946, trimis de primul ministru Petru Groza, pentru a apăra interesele României în împrejurări istorice extrem de complicate. Misiunea lui Stoica în America, alături de Vasile Lucaciu, este pilduitoare.Volumul istoricului Ioan Opriş – “Vasile Stoica, în serviciul României “- rămâne cartea de căpătâi pentru cunoaşterea unui om care a învins vremurile.
De reţinut şi această notă autobiografică: “Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter şi de linie dreaptă. Mi-am făcut cariera de la coarnele plugului ţărănesc, până la cel mai înalt grad diplomatic prin muncă, talent şi hărnicie; îmi ador ţara şi poporul meu românesc, căruia i-am servit cu devotament neclintit toată viaţa mea”. Feciorul de ţărani din Avrig a fost un strălucit diplomat, fiind ambasador în mai multe ţări europene.
Pe când era la Sofia, i-a fost oaspete Pamfil Şeicaru, care ne-a lăsat acest portret: “În salonul cel mare al Legaţiei şi-a pus tablourile părinţilor: un bătrân ţăran şi o bătrânică legată la cap cu o năframă neagră. În zilele de recepţie nu uita să-i prezinte: mama şi tata. Când alţii jinduiesc după nu ştiu ce nobile ascendenţe şi sunt gata să-şi fabrice titluri imaginare de nobleţe,Vasile Stoica îşi prezintă cu mândrie părinţii. El nu coboară, el urcă dintr-un neam de ţărani”.
După Diktatul de la Viena s-a implicat în sprijinirea românilor din Ardealul ocupat. A sprijinit apariţia unor publicaţii în străinătate, realizarea unor hărţi etnografice a spaţiului românesc întrucât ungurii au întocmit o lucrare cartografică mincinoasă, care conţinea falsuri realizate de contele Pal Teleki, prin care se urmărea susţinerea pretenţiilor absurde ale hortyştilor asupra Transilvaniei. Nu exagerez cu nimic când spun că Vasile Stoica a fost un vizionar, descifrând prin hăţişul evenimentelor destinul poporului său.
Că “din jertfele avutului şi sângelui nostru v-a răsări un neam românesc liber, o Românie puternică, ce îi va cuprinde pe toţi cei care vorbesc dulcea limbă românească”, scria unionistul în 1917. Este considerat unul dintre cei mai mari diplomaţi din perioada interbelică, lucrând în Ministerul de Externe cu Take Ionescu, N. Titulescu, ori I. G. Duca. Deoarece a dorit libertatea poporului său, regimul comunist instalat de sovietici nu l-a iertat. Pe când era ambasador la Haga, în 1947, vine la Ministerul de Externe trimisa Kremlinului, Ana Pauker. Este chemat în ţară şi dat afară din minister.
Era pe lista elitelor care trebuiau decapitate. Este arestat în 1948 şi condamnat la trei ani şi jumătate, dar face şase ani de puşcărie. În 1958 este din nou condamnat la zece ani. Un an mai târziu moare la Jilava. Acest mare bărbat al unor vremuri frământate este pedepsit.
Scriind acest text pe pământ american, lângă Washington, am o percepţie sporită a misiunii lui Vasile Stoica peste Ocean. De la Casa Albă, unde a pus inteligenţă pentru Unirea Românilor, ajunge să fie umilit până la moarte în puşcăria Jilava. Îţi vine să dai cu globul pământesc de cer. Istoricul Alexandru Zub, şi el osândit că nu făcea istorie pe placul comuniştilor, l-a întâlnit pe Vasile Stoica la Jilava.
La Sighetu Marmaţiei, într-un discurs la Memorialul Victimelor Comunismului, academicianul Al. Zub a povestit ultimele zile ale patriotului: “Într-o zi ne-am trezit cu încă o victimă a terorii, un bărbat înalt, slab, cu o zeghe ponosită, care nu-i era nici pe măsură. I s-a făcut loc la primul nivel din cele trei ale încăperii arhipline. Era diplomatul Vasile Stoica, septuagenar. Om cu o vastă cultură, poliglot şi călător obişnuit să observe, el ştia să extragă esenţialul din orice segment de realitate, mai ales când se referea la oameni întâlniţi pe traseul unei biografii semnificative. Mi se părea ascultându-l că asist la o vastă panoramă în care oameni şi evenimente se înşiruiau anume, pe fundalul unei istorii, a cărei noimă căutau să o distrugă. Deşi bolnav era în stare să recite poezii în diferite limbi, să cânte lieduri germane, să vorbească despre cultura elină sau cea modernă”.
Diplomatul Vasile Stoica s-a stins cu zile la Jilava. A făcut o infecţie la picior, care putea fi tratată. Aşa au fost pedepsiţi patrioţii, făuritori de ţară. De la Vasile Stoica, la Iuliu Maniu şi la toată elita românească. Şi astăzi se simte cruzimea acelor vremuri care a zdruncinat fibra acestui neam. În Anul Centenar să nu-i uităm şi să le aducem recunoştinţa cuvenită.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.