Alumnii Şcolii de Vară de la Sighet

0
209

Cu prilejul ediţiei jubiliare a Şcolii de Vară de la Sighet (13-16 iulie 2018) un grup de absolvenţi a hotărât crearea comunităţii Alumnii Şcolii de Vară de la Sighet. Ei îşi propun să păstreze ”spiritul Şcolii de Vară de la Sighet” şi să sprijine proiectele educaţionale ale Memorialului Sighet
În perioada următoare, grupul de iniţiativă doreşte să adune în jurul său un număr cât mai mare din cei peste 1000 de tineri care – în perioada 1998-2014 – au participat la Şcoala de Vară de la Sighet. Alumnii se numesc:
Diana Bjoza, Raluca Darău, Daniela Dumulescu, Adrian Georgescu, Ambrozie Irineu Darău, Alma Popan, Ştefan Diaconu, Camelia Leleşan, Nicolae Drăguşin, Cristina Alexandrescu, Denisa Mocanu, Alexandra Fuioagă, Ionela Doboş.
Pentru a sărbători un sfert de secol de existenţă a Memorialului şi pentru a marca 20 de ani de la prima ediţie a Şcolii de Vară de la Sighet, foşti elevi şi profesori s-au întâlnit din nou la Memorial, la mijlocul lunii iulie, pentru a vorbi despre ce a reprezentat pentru ei această experienţă (amintiri, semnificaţii, influenţe, urmări).
Şcoala de Vară a fost organizată de Fundaţia Academia Civică la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. De-a lungul celor 17 ediţii au venit la Sighet 238 de conferenţiari din 19 ţări, 1300 de elevi şi studenţi din România şi Republica Moldova şi 200 de profesori de istorie din România. Au avut loc conferinţe, mese rotunde, dezbateri, lansări de carte, expoziţii, concerte.
Iată 3 declaraţii făcute la finalul întâlnirii jubiliare de la Memorial:
Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică şi fondatoare a Memorialului Sighet: ”Şcoala de Vară de la Sighet nu a dat cursanţilor doar informaţii corecte despre represiunea comunistă, ci şi o perspectivă morală asupra istoriei care nu poate fi înţeleasă corect în lipsa acestei viziuni morale care îşi depăşeşte obiectul de studiu şi devine, în cele mai bune cazuri, un mod de interpretare a existenţei. Şcoala de Vară de la Sighet a fost locul unei empatii generale care năştea sentimentul , nespus de încurajator, că – în afara lumii tulburi, contradictorii, dezbinate în care trăim în restul timpului – există şi posibilitatea existenţei unei lumi armonioase, solidare, în care respectul şi admiraţia dintre generaţii, dintre elevi si profesori, dintre savanţii aparţinând diferitelor culturi europene face să renască speranţa în şansele Binelui. Plecăm de la Sighet în fiecare an cu bateriile încărcate, pentru a putea continua lupta cu toate morile de vânt prin înfrângerea cărora – oricât ar părea de ciudat – se scrie istoria”.
Stéphane Courtois, rectorul Şcolii de Vară de la Sighet (2001-2014): ”Şcoala de Vară de la Sighet a fost, de-a lungul anilor, o formidabilă experienţă umană. Pentru sutele şi sutele de elevi care au trecut prin această şcoală, dar şi pentru toţi conferenţiarii şi toţi cei care s-au implicat în organizarea acestei şcoli de vară. Marea forţă a Memorialului şi a Şcolii de Vară o reprezintă relaţia fundamentală dintre memorie şi istorie”.
Dennis Deletant, rectorul Şcolii de Vară de la Sighet (1999-2000): ”M-a interesat în mod deosebit Şcoala de Vară de la Sighet creată pentru elevi din România şi Republica Moldova, la care am contribuit în repetate rânduri şi căreia i-am servit de două ori drept rector onorific. Efectul Şcolii de Vară asupra acestor elevi de 17 şi 18 ani reiese în mod clar din contribuţiile lor la dezbateri şi din eseurile lor, pe care Fundaţia Academia Civică le-a publicat într-o serie de volume anuale dedicate acestui eveniment.
Misiunea Memorialului şi a Şcolii de Vară de la Sighet este să scoată la iveală şi să prezinte aspectul coercitiv al regimului comunist şi să investigheze trecutul comunist în spiritul iertării, dar nu al uitării”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.