Asiguratorii cer revizuirea de urgenţă a legislaţiei RCA

0
139

Uniunea asiguratorilor (UNSAR) a transmis vineri, 20 iulie, că “revizuirea întregului pachet legislativ privind asigurarea obligatorie auto în perioada următoare este imperios necesară, având în vedere atât avertismentul dat de Comisia Europeană ţării noastre, cât şi disfuncţionalităţile de pe piaţa de asigurări din ultimul an, de când noua legislaţie RCA a intrat în vigoare”.
Asiguratorii cer implicarea Registrului Auto Român în relaţia cu service-urile auto, susţinând că “anumite soluţii tehnice sunt posibile în alte state europene în cadrul procesului de reparaţie, în timp ce în România nu”.
Comisia Europeană a anunţat că România a primit joi, 19 iulie, o scrisoare de punere în întârziere (n.a. primul pas al procedurii de infringement) cu privire la normele sale naţionale referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Executivul European consideră că notificarea prealabilă a oricărei intenţii de modificare a primelor RCA şi unele limitări la modul de calcul al acestora contravin normelor UE.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.