sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Arhive Zilnice: 30 iulie 2018

Miercuri, 25 iulie, la sediul Fundaţiei Hope and Homes for Children (HHC) România din Baia Mare, a fost lansat proiectul „Măsuri integrate în domeniul educaţiei pentru 840 de copii şi 260 de tineri şi adulţi: Educaţie pentru viitor!”. Cele mai importante obiective ale proiectului au...

Municipiul Sighetu Marmaţiei se extinde încet spre ieşirea către Baia Mare. Aceasta este singura direcţie în care oraşul mai are spaţiu de expansiune. Astfel, autorităţile locale au pus bazele unui nou cartier ce ar putea adăposti aproximativ 14 blocuri. Dintre acestea, două au fost...

„Referitor la incidentul izolat şi regretabil generat de un angajat al Serviciului Public Asistenţă Socială Baia Mare, aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, aducem la cunoştinţa comunităţii următoarele: 1. Personalul Creşei nr. 3 a descoperit incidentul în discuţie în ziua în care...

Sîntem prinşi în hora europeană, jucăm împreună cu partenerii vestici în toate domeniile, dar oare strategia lor este bună? Persistă erori în politicile comunitare, una fiind încăpăţînarea de a subestima natura, de a crede că o putem stăpîni prin tehnologiile aşa-zis moderne. Iată cazul dăunătorului...

Vanotek, Narcotic Sound şi Control Room şi-au mutat studioul de muzică de la Bucureşti la Vişeu de Sus pentru trei zile, unde interacţionează cu 20 de copii într-un workshop dedicat compunerii melodiei oraşului. Astfel, între 25-27 iulie, producătorii şi compozitorii de top lucrează intens cu...

Problema gestionării deşeurilor menajere este una delicată la nivel de judeţ, din cauza nefinalizării depozitului ecologic din Fărcaşa. Tot din această cauză, o mare parte a administraţiilor locale se confruntă cu dificultăţi. Una dintre ele este şi Ulmeni, unde taxa de salubrizare plătită de...

Două contracte de finanţare extrem de importante au fost semnate în luna mai, la Palatul Administrativ din Baia Mare, pentru reabilitarea drumurilor judeţene de pe Valea Izei şi Valea Ruscovei. La eveniment a fost prezent vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei...

Prefectul Vasile Moldovan a dispus aplicarea de măsuri specifice, pe raza judeţului nostru, pentru prevenirea răspîndirii virusului pestei porcine africane. ”Am transmis primarilor, în calitate de preşedinţi ai Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, implementarea şi respectarea unor măsuri de prevenţie pe raza unităţilor administrativ-teritoriale....

A apărut ghidul solicitantului pentru finanţarea investiţiilor agricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), respectiv pentru instalarea tinerilor fermieri (submăsura 6.1) şi pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3). Ghidurile pot fi citite pe www.afir.info, la secţiunea Investiţii PNDR. Sesiunile de...

În perioada 30 iulie - 28 decembrie 2018, se desfăşoară sesiunea de depunere a proiectelor din cadrul Componentei A - Asistenţă tehnică pregătitoare pentru proiectele de cooperare ale GAL-urilor selectate din cadrul sub-măsurii 19.3 - Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de...

Prefectul… – Domnule Gheorghe Mihai Bârlea, recent, în calitate de consilier judeţean, aţi votat înfiinţarea Asociaţiei Intercomunitare Maramureş Gaz, avându-l ca iniţiator pe domnul deputat şi fost ministru al Economiei Gheorghe Şiman. Cât de importantă credeţi că poate fi această Asociaţie prin scopurile pe care...

Termenul limită de depunere a Declaraţiei unice este 31 iulie a.c. online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro. De asemenea,...

Băimărenii sunt invitaţi în perioada 3-5 august la congresul regional de trei zile intitulat „Fiţi curajoşi”, găzduit începând cu ora 9,20, în sala de congrese a Martorilor lui Iehova din Negreşti-Oaş (str. I. Creangă 86). Programul congresului urmăreşte modul în care principiile biblice îi pot...

Timp de trei zile, în perioada 25-27 iulie, Coimbra - al treilea oraş ca importanţă din Portugalia - a găzduit cea de-a XI-a ediţie a Campionatului European Universitar de Rugby 7. Din lotul Universităţii Ecologice Bucureşti au făcut parte şi doi dintre componenţii vicecampioanei României,...

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Pintea Viteazul" a organizat o întâlnire cu mass-media, la care au participat prim adjunctul inspectorului şef - lt. col. Haiduc Mihai Dan, ofiţerul de Informare Relaţii Publice şi cu Publicul - cpt. Radu Vasile Nicolae şi lt. Pop Călin, ofiţer...

Pompierii Pichetului Târgu Lăpuş, alături de pompierii băimăreni, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o fabrică de peleţi din Târgu Lăpuş. S-a intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi două echipaje de prim ajutor - au precizat reprezentanţii...

Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au depistat un cetăţean român care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui microbuz, în valoare de 31.000 euro, căutat de către autorităţile din Cehia. În data de 25 iulie, în jurul orei 23.30, în Punctul de...

• având în comun suferinţa ocnaşilor Primăria oraşului Baia Sprie a deschis drumul înfrăţirilor între comunităţi din România. Până acum, înfrăţirile s-au realizat doar cu localităţi din alte ţări. Baia Sprie a devenit, astfel, primul oraş din ţară care s-a înfrăţit cu oraşul Târgu Ocna,...

În organizarea Primăriei şi Consiliului Local Groşii Ţibleşului, alături de Biserica Ortodoxă “Sfîntul Ierarh Nicolae” din Groşi, respectiv Mănăstirea “Piatra Fîntînele” din Bistriţa-Năsăud, în comuna Groşii Ţibleşului s-a desfăşurat „Sărbătoarea Muntelui Ţibleş”, ajunsă la a V-a ediţie. A fost o sărbătoare la cote înalte (la...

Economia pare să duduie în Maramureş. Finanţiştii maramureşeni au prezentat recent cifre mai mult decât pozitive în ce priveşte încasările realizate la buget în primul semestru. Totul merge “ca la carte”, potrivit acestor statistici. Astfel, în primele şase luni ale anului, “se constată că pe...

EDITORIALUL ZILEI