Istoria Palatului Cultural din Sighet

0
264

Pe faţada clădirii, până în anul 1920, a stat înscripţia „A magyar közművelödésnek” („Pentru cultura maghiară”), ca ulterior să fie schimbată cu „Palatul Cultural Principele Carol” (1920-1930) şi mai apoi cu „Palatul Cultural Regele Carol” (1930-1948).
Gloria clădirii a avut o viaţă scurtă: după izbucnirea Primului Război Mondial, „Máramarosi Közmüvelődési Egyesűlet” îşi restrânge activitatea, clădirea este rechiziţionată de diferitele armate care trec prin oraş, dar scapă de distrugeri: colecţiile sunt salvate de elevii gimnaziului reformat şi piarist şi ascunse de cetăţeni. La 1 decembrie 1918, când 2.000 de săteni din împrejurimi au jefuit oraşul, mobilierul şi candelabrele au fost în mare parte distruse sau furate.
După 1918, chiar din primii ani ai administraţiei româneşti, s-a pus problema proprietăţii clădirii: în primăvara anului 1919, clădirea Palatului Culturii este preluată formal şi dată în grija unui comitet administrativ format din directorii liceelor din oraş şi juristului dr. Vasile Chindriş. În anul 1921, ia fiinţă Societatea culturală „Harmonia”, care îşi stabileşte sediul în Palatul Culturii, dar pentru dezvoltarea activităţii cere ca persoanele şi instituţiile care locuiau sau aveau sediul în clădire să fie evacuate. În acest sens, în numărul din noiembrie 1922, Gazeta Maramureşană publică, sub semnătura dr. Alexandru Balint, vicepreşedintele societăţii „Harmonia”, un articol privind proprietatea şi chiriaşii Palatului.
„(…) Se zice că Palatul ar fi posesiunea Societăţii Culturale Maghiare [în fapt, Societatea Culturală Maramureşană; traducerea greşită fiind probabil intenţionată], noi însă suntem informaţi că toate societăţile existente în timpul preluării imperiului ar fi trebuit să înainteze statutele Ministerului pentru aprobare, în caz contrar în Statul Român vor fi considerate ca neexistente. Precum ştim, societatea aceasta nu şi-a înaintat statutele şi aşa, pe baza legilor în vigoare, nu poate fi recunoscută existenţa ei şi atunci nu-i nici o piedică ca judeţul să preia Palatul şi să-l predea menirei şi destinaţiei originale, mai cu seamă că este zidit din banii poporului maramureşean (…)”
Cu toate insistenţele, administraţia nu a luat nici o măsură, ca dovadă că la 13 aprilie 1923, aceeaşi gazetă publica articolul intitulat „Al cui e Palatul Cultural?” semnat de dr. Titu Doroş, în care se subliniază că Palatul Cultural aparţine judeţului şi că trebuie să-şi păstreze destinaţia originală. Clarificarea statutului juridic al clădirii îi aparţine aceluiaşi Titu Doroş care, ajuns prefect al judeţului, solicită o măsură simplă şi legală: o hotărâre a Consiliului Judeţean prin care Palatul Cultural trece în proprietatea judeţului, proprietatea fiind intabulată la 13 decembrie 1927 „în baza sentinţei Tribunalului Maramureş în favoarea obştii judeţului Maramureş”.
O nouă schimbare în statutul Palatului Culturii intervine în luna mai a anului 1928 când, în urma unei licitaţii publice, clădirea este închiriată de Despărţământul Sighet al „Astrei” care a investit mult în refacerea şi întreţinerea clădirii dar, din cauza neplăţii la timp a chiriei, în urma unui şir de procese pornite la 6 ianuarie 1936, Prefectura judeţului i-a reziliat contractul de închiriere.
Următorul episod în istoria Palatului Culturii este anul 1938: nou înfiinţata Episcopie Ortodoxă a Maramureşului (Hotărârea Consiliului de Miniştri din 23 iulie 1937) solicită statului proprietăţi în Sighetu Marmaţiei, pentru a-şi instala birourile episcopale. Drept urmare, la 4 februarie 1938, alături de hotelurile „Coroana” şi „Central”, 300 ha de pădure şi alte bunuri şi bani, Palatul Culturii este dăruit Episcopiei Maramureşului printr-un document semnat printre alţii de Octavian Goga şi Armand Călinescu: „Actele pentru înzestrarea episcopiei Maramureşului cu felurile de imobile din Sighet”. Preluarea oficială a fost făcută cu fast în 16-18 aprilie 1938, cu serbări de inau­gurare şi sfinţire organizate de preotul Ioan Vasca (1892-1964) şi episcopul dr. Vasile Stan (1875-1945), arhiereu-vicar, ales prim-episcop al Episcopiei Maramureşului, cu participarea episcopului Partenie Ciopron (1896-1980; episcop al Armatei, cu gradul de general de brigadă, apoi episcop al Romanului şi Huşilor). Cu această ocazie, sala mare de spectacole capătă o pictură murală realizată de Traian Bilţiu-Dăncuş (acoperită apoi în timpul ocupaţiei germane). Astfel, după 25 de ani, Palatul Culturii şi-a schimbat destinaţia pentru care fusese construită.
Cel de-Al Doilea Război Mondial a adus noi schimbări în statutul Palatului Culturii. Imediat după ocuparea Sighetului (5 septembrie 1940), la 1 aprilie 1941, clădirea este intabulată pe statul maghiar şi preluată de noua administraţie care instalează o serie de instituţii administrative, sociale şi culturale.
După război, la 31 mai 1945, dreptul de proprietate este restabilit, dar Episcopia Maramureşului nu s-a mai întors în oraş, renunţând astfel la proprietate. După desfiinţarea în 1948 a Episcopiei Maramureşului, alături de alte episcopii din ţară, de noul regim comunist instalat la putere, la 6 iulie 1949, Palatul Culturiia fost intabulat “în favoarea judeţului Maramureş” şi folosit pentru o vreme ca internat şi locuinţă pentru diferiţi slujbaşi ai noii administraţii, ba chiar şi depozit al cooperativei.
Abia în primăvara anului 1952, clădirea redevine Palat al Culturii prin reînfiinţarea şcolii de muzică – devenită conservator – care ocupa întreaga clădire. În toamna anului 1954, Palatul Culturii devine sediul Casei de Cultură şi al unor birouri ale Partidului Muncitoresc Român. La parter, a fost instalată o tipografie şi redacţia revistei „Viaţa Liberă”. În anul 1968, după reorganizarea administrativă a oraşului, la parter a fost instalată biblioteca municipală şi Palatul Culturii şi-a reluat funcţia pentru care a fost construit.
În prezent, clădirea Palatului Culturii găzduieşte trei instituţii: la parter, Biblioteca municipală „Laurenţiu Ulici”; la etajul I, Casa de cultură; etajul II este ocupat de Şcoala de artă „Gheorghe Chivu”. (V.T.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.