La izvoare de istorie, cultură şi spiritualitate

0
182

Un grup de corişti şi credincioşi ai Bisericii şi Parohiei Ortodoxe ,,Înălţarea Domnului” din Baia Mare (preoţi slujitori: Alexandru Buteanu, paroh, şi Marius Nechita, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox) a participat de curând la pelerinajul organizat de prof. Simion Vaida, dirijorul corului, consacrat cunoaşterii unor mărturii ale iubirii de neam şi de ţară, ale râvnei martirice întru afirmarea şi păstrarea unităţii de credinţă şi cultură şi pentru făurirea statului unitar naţional român. Locuri din plaiul transilvănean, martore ale vechilor tradiţii de spiritualitate şi istorie românească, au alcătuit itinerarul: Căşiel, Nicula, Feleacu, Alba Iulia, Râmeţ, Prislop, Hunedoara, Dumbrava.

Am pornit la drum rostind rugăciunea călătorului: ,,Doamne, dăruieşte-mi să primesc cu linişte sufletească tot ce îmi va aduce ziua de azi…, şi întărit în credinţa că peste toate este Sfântă Voia Ta… să port osteneala zilei de astăzi… să iubesc, să rabd şi să iert” şi am avut parte de înaltă vibraţie şi comuniune sufletească.

Mănăstirea Căşiel

Zi de sâmbătă. Participăm la Sfânta Liturghie. Preotul culege prenumele pelerinilor din tabelul nostru, cerut de o măicuţă, şi se roagă pentru noi (moment inedit). Un loc tainic, cu linişte şi frumuseţe de rai. Hramul ,,Înălţarea Sfintei Cruci”. Întemeiată la sfârşitul secolului al XVII-lea, cu obşte de călugări. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor ortodoxe din Ardeal, cele care mai rămăseseră după acţiunea din 1761-1762 a generalului Buckow, cu excepţia acelora care aveau şcoală pentru ,,învăţarea pruncilor”. Biserica a ars în 1823, a fost refăcută de localnici, dar s-a prăbuşit în anul 1925, iarna, sub povara zăpezii. Biserica de lemn, azi monument istoric, datează din secolul al XVIII-lea şi a fost adusă aici din satul Dumbrava, judeţul Bistriţa-Năsăud. Din 1956, s-a închegat obşte de maici, iar în anul 1959 viaţa monahală s-a întrerupt până în anul 1991, când Sfântul Sinod a autorizat reînfiinţarea mănăstirii.

Mănăstirea Nicula

Mănăstirea Nicula
Mănăstirea Nicula

Renumită pentru procesiunea religioasă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru Icoana Preacuratei, făcătoare de minuni, pentru şcoala de pictură pe sticlă… Zugrăvită în anul 1681, Icoana a lăcrimat continuu între 15 februarie şi 12 martie 1699, presimţind ,,calvarul” prin care aveau să treacă românii ortodocşi şi bisericile lor. Ca să dăinuie, Icoana a fost în repetate rânduri ascunsă şi de prigoana uniaţiei şi de persecuţia comunistă. Azi, stă în centrul Iconostasului din lemn de tei, unicat, instalat în 1938, deasupra uşilor împărăteşti, de unde este coborâtă pelerinilor spre închinare. În Cimitirul mănăstiresc, am aşezat o lumânare la Mormântul poetului Ioan Alexandru, autorul „Imnelor” Transilvaniei, Moldovei, Ţării Româneşti, Maramureşului – aduse prinos Unirii din anul 1918, dar şi al „Imnelor” consacrate Bucuriei şi Iubirii, virtuţi creştine, şi Putnei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ori şi lui Constantin Brâncoveanu, simboluri ale jertfei pentru credinţă şi neam. Aşezământul monahal, cunoscut de la 1552, a avut din 1659 şcoală pentru „grija sufletelor şi învăţătura pruncilor”, călugărilor revenindu-le şi misiunea de dascăli. Cântăm ,,Apărătoare Doamnă” în faţa vestitei icoane, apoi ne urmăm traseul, în glas şi suflet cu autentică trăire a cântării ,,Vino, tu Măicuţă, să ne-arăţi cărarea…”

Biserica din Feleacu

Mănăstirea FeleacuDespre unitatea şi legăturile neîntrerupte ale românilor din provinciile istorice româneşti ne vorbeşte Biserica ortodoxă din Feleacu, cu hramul „Sfânta Parascheva”, construită după tradiţie pe la 1488, cu efortul material şi spiritual al marelui voievod şi domn Ştefan cel Mare, care a exercitat un adevărat patronaj politic, cultural şi religios asupra Transilvaniei acelor vremuri. La Feleacu, au fiinţat mitropolie, mănăstire, biserică ortodoxă, şcoală, un centru artistic în care s-au copiat cărţi liturgice, s-au pictat icoane, iar sub oblăduirea domnească moldoveană, Biserica Mitropoliei din Feleacu a fost înzestrată între altele cu „Liturghierul” slavon (1481) şi „Tetraevangheliarul” (1488) cu ferecătură de argint. Azi, bisericii monument istoric i se alătură, cu tezaurul său de frumuseţe şi monumentalitate, noua Biserică Ortodoxă a Feleacului, târnosită în anul 2017, situată în mijlocul unei veritabile grădini botanice. Oamenii sfinţesc locul, ne reaminteşte aforismul ghidul nostru, profesorul universitar doctor Gheorghe Blaga.

Cetatea Alba Carolina

Cetatea Alba Carolina
Cetatea Alba Carolina

Călătoria, instructivă şi educativă, continuă spre Alba Iulia, oferind ochiului admiraţie, sufletului desfătare, prilej de meditaţie minţii şi auzului delectare, în acorduri de cântec patriotic. Obiective de vizitat: Cetatea Alba Carolina, Muzeul Unirii, înfiinţat în 1922, Sala Unirii (se află în proces de restaurare), Catedrala Reîntregirii sau a Încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, Obeliscul închinat lui Horea, Cloşca şi Crişan, Statuia lui Mihai Viteazul… Trebuie timp spre a trece fie şi măcar prin două din cele 7 porţi de intrare în Cetate. Poarta a III-a, cea mai spectaculoasă – cu celula lui Horea şi cu statuile ce reprezintă 4 din cele 7 virtuţi, anume: Pacea, Înţelepciunea, Echilibrul şi Forţa – ori Poarta a VI-a, a regilor, prin care au intrat şi Ferdinand cu Maria în 1919, pentru a vizita Cetatea, iar în 1922, pentru încoronare. Muzeul Unirii ne fură timpul, iar când ieşim din acest templu uriaş al istoriei şi vieţii multimilenare, toaca şi clopotele Catedralei Ortodoxe a Încoronării cheamă la slujba Vecerniei.

Mănăstirea Râmeţ

Am încheiat prima zi a pelerinajului nostru la Mănăstirea Râmeţ, străjuită de crestele Munţilor Trascăului, despre care Vasile Netea afirma: „Azi, ca şi ieri, Mănăstirea Râmeţ este o vatră a spiritului creştin şi patriotic românesc, un popas emoţionant pentru toţi cei care vin să se cuminece la izvoarele credinţei strămoşeşti şi ale marilor noastre izvoare istorice”. Biserica veche datează din anul 1377, atestă o inscripţie pe arcada dintre naos şi pronaos, a căzut pradă tunurilor lui Buckow şi a fost martora răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan. Aşezământul monahal a fost desfiinţat de stăpânirea străină şi biserica a fost deschisă ca biserică de mir. Viaţa monahală a fost reluată prin 1940, dar după 1959 obştea e izgonită şi abia în anul 1972 se redeschide mănăstirea. Doi călugări de aici, Romulus şi Ghenadie, ar fi plecat în anul 1215 şi ar fi pus piatra de temelie pentru Mănăstirea „Sfântul Mihail” din Perii Maramureşului. Am participat la rugăciunea de seară, în ciuda ploii dense care s-a aşezat obstacol în drumul de circa 2 km pe care îl aveam de mers, pe jos, de la cabană la mănăstire. Ne-am închinat la moaştele Sfântului Ierarh Ghelasie, Arhiepiscop al românilor din Transilvania în secolul al XIV-lea, la a cărui moarte clopotele a şapte biserici de pe Valea Râmeţului au început să bată singure.

Mănăstirea Prislop

Prislop - la mormântul Părintelui Arsenie Boca
Prislop – la mormântul Părintelui Arsenie Boca

„Am atâtea lucruri, Doamne, pentru care să-ţi mulţumesc/ Că nu mi-ar fi de-ajuns o mie de ani să trăiesc” – am rostit din „Rugăciunea mulţumirilor”, alcătuire a Părintelui Arsenie Boca, în timp ce, duminică dimineaţa, autocarul înainta spre Mănăstirea Prislop. Era mult aşteptată „întâlnirea” cu marele duhovnic, foarte talentat şi hăruit în teologie, în artă, în medicină ori în fizică cuantică. Părea că nimic din cele ale lumii nu-i putea rămâne tăinuit. Nerăbdători, urcăm colina spre cimitirul monahal. Mormântul Părintelui Arsenie – simplu, plin de flori, acoperit, acum, pentru protejare. Atingem crucea din lemn, cu evlavie, în gând cu rugăciunile şi dorinţele cu care a venit fiecare pentru „sfat” şi spre ajutor. Participăm la Sfânta Liturghie, săvârşită în altarul de vară, apoi vizităm Biserica în al cărei istoric se consemnează că a fost întemeiată la anul 1405 de Sfântul Nicodim de la Tismana (ctitor şi acolo şi la Vodiţa etc.), cu rolul misionar de întărire a vieţii duhovniceşti şi de apărare a ortodoxiei.
Stareţul Ioan al acestui aşezământ a devenit Mitropolit al Transilvaniei, a construit Biserica Ortodoxă şi Reşedinţa Mitropolitană la Alba Iulia, cu sprijinul lui Mihai Viteazul, pe care l-a întâmpinat la Poarta Episcopului, când, înfăptuind prima unire, a intrat triumfal în Cetatea Alba Carolina, în anul 1600.
Biserica de la Prislop a fost incendiată în anul fatidic 1762 şi, timp de două secole, a fost înstrăinată forţat până în 1948. Părintele Arsenie a găsit-o „pustie” în noiembrie 1948, când a fost trimis să „reînvie” aşezământul monahal. A început şi apoi a supravegheat lucrările de restaurare şi înfrumuseţare, în perioada cât a fost stareţ şi duhovnic (1948-1950), dar clădirile mănăstirii au devenit azil de bătrâni în perioada 1959-1976. Azi, interiorul bisericii, icoanele împărăteşti din iconostas şi cele din uşile diaconeşti, clopotniţa, brazii argintii, clădirea în stil brâncovenesc, poarta în stil maramureşean de la intrare şi, peste toate, liniştea, valul tihnit de împăcare şi ordine respiră duhul sfinţitor şi ocrotitor al Părintelui Arsenie Boca.

Castelul Huniazilor

Castelul Huniazilor
Castelul Huniazilor

Nu poţi părăsi Ţara Haţegului fără a mai vizita şi cel puţin Castelul Corvinilor din Hunedoara, unul dintre cele mai grandioase şi faimoase din lume, monument medieval de arhitectură gotică încă „în picioare”. Proprietate a lui Ioan de Hunedoara, construcţia a avut funcţionalitate civilă şi militară şi de-a lungul secolelor de existenţă a cunoscut numeroase etape de restaurare şi modificare.

Mănăstirea Dumbrava

Un ultim popas, la întoarcere, îl facem la Dumbrava, lângă Turda, care ni se dezvăluie ca o comoară de frumuseţe şi milostenie, sub îndrumarea Preacuviosului Arhimandrit Vasile şi a Maicii Stareţe Mina: viaţă de obşte (30 de maici şi surori), casă ţărănească, muzeu, brutărie, două sere, casă de tip familial (110 copii şi adolescenţi), Centru maternal, cămin pentru persoane vârstnice, centrul de servicii sociale „Sfânta Veronica”, cabinet stomatologic, sălaş pentru animale abandonate şi altele.
Pace, bucurie şi binecuvântare celor care vin, rămân ori pleacă! – este urarea ce-i întâmpină pe pelerini la intrarea în mănăstire şi îi însoţeşte la plecare, precum ne-a însoţit şi pe noi, grupul de creştini băimăreni.
Prof. Lotica VAIDA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.