Îndeletnicirile oamenilor s-au succedat, de-a lungul istoriei, de la culegători şi vânători, mercenari şi artişti până la astrofizică şi neurochirurgie. Expansiunea concordă cu progresele din tehnică, tehnologie şi informatică. În jurul domeniilor de bază gravitează o pleiadă de meserii înrudite. Rolul oricărei profesii este acela de a contribui la satisfacerea unor nevoi umane. Profesionalismul înseamnă ideologia, expertiza, crezul şi etica sub care se circumscrie meseria practicată.
Ne lamentăm adesea că nu mai avem “meseriaşi”! Care ar fi cauzele? Multe, printre care: educaţia făcută la telefon, prin mail sau video chat; învăţământul slab finanţat şi nearticulat; dezbinarea socială, în care unii sunt asmuţiţi împotriva altora; exodul populaţiei spre meleaguri; lipsa obiectivelor de interes general; slugărnicia clasei politice faţă de “protectori”; politicienii dispuşi să vândă resursele ţării pentru “indulgenţe”; lipsa de responsabilitate pentru faptele sau acţiunile întreprinse etc. Toate acestea şi multe altele ne-au adus în situaţia de a ne plânge că lucrurile sunt făcute de mântuială, se cheltuie resurse însemnate fără a genera eficienţă, corupţia creşte, tensiunile interne sunt la cote alarmante, încrederea dintre oameni scade peste măsură etc.
În ultimii ani, se bate multă monedă pe nevoia de racordare a sistemului de învăţământ la cerinţele pieţei. În traducere liberă, înseamnă asigurarea unei concordanţe între evoluţia nevoilor umane şi pregătirea “meseriaşilor” capabili să le satisfacă: învăţământul trebuie să “producă” acele meserii care se cer pe piaţă. Să comparăm două profesii: inginer şi economist. Ce au ele în comun? Sunt printre puţinele meserii generatoare de valoare adăugată şi participă activ la procesele de conducere antreprenorială. Aceste profesii merg mână-n mână, chiar dacă au abordări diferite asupra aceluiaşi domeniu de activitate, ele sunt ca norii şi ploaia, dar asigură echilibrul decizional. Trebuie să recunoaştem că există ingineri şi muncitori ce-şi zic ingineri, sau economişti şi o puzderie de contabili. Diferenţele calitative ale fiecărei meserii ţin de capacitatea de a face din meserie o profesiune, o artă.
După o pauză îndelungată (peste 25 de ani), astăzi inginerii sunt cei mai căutaţi de către angajatori. Pauza s-a datorat menţinerii industriei de “tip socialist” care s-a adaptat (sau nu!) la cerinţele pieţei libere, la productivitate, randament, eficienţă şi rentabilitate. Unele ramuri şi domenii industriale au dispărut, altele noi s-au impus în peisajul industrial, raportate la nevoile sociale. Dacă un domeniu de activitate nu mai are în spatele lui o nevoie reală, soarta sa este certă şi clară: dispariţia. Cu siguranţă, şi oferta agregată are puterea de a crea nevoi sociale. Un astfel de addendum nu modifică legitatea fundamentală a economiei: oferta generalizată se racordează la cererea agregată care are în spatele său suma nevoilor sociale.
Cererea de ingineri este în continuă creştere! O astfel de evoluţie a fost anticipată cu mult timp în urmă (12 ani), pe baza unor studii riguros fundamentate. Rezultatele au fost comunicate factorilor decizionali, fără efecte concrete, doar vorbe, vorbe şi promisiuni deşarte. Diriguitorii învăţământului românesc, în multe cazuri lipsiţi de profesionalism, nu au considerat necesară şi oportună “racordarea” programelor şcolare pe astfel de coordonate. Dezvoltarea industrială solicită, pe lângă ingineri, şi alte meserii, cum ar fi: tehnicieni specializaţi şi muncitori calificaţi. Mă întreb retoric: dacă ar fi fost luate deciziile potrivite în urmă cu 10 ani? Atunci cu siguranţă astăzi România ar fi fost cu cel puţin şase ani înainte în ceea ce priveşte ritmul dezvoltării economice, cu o creştere bazată pe aportul industrial nu al consumului şi pe export nu pe importul de valoare adăugată. Capacitarea de a conduce eficient întreprinderi, agenţii, ministere etc. este o artă, izvorâtă dintr-o meserie ridicată la rang de profesiune. Talentul de a fi un bun conducător este un har: îl ai ori nu îl ai!
Nici în ultimul ceas, cei care conduc învăţământul românesc nu catadicsesc a gândi din perspectiva evoluţiei economice, cu atât mai puţin să reaşeze şcolile, de la cele mici la cele mari, pe principii de eficienţă, în concordanţă cu nevoile pieţei. Rezolvarea acestei ecuaţii simple ar contribui la dezvoltarea industriei moderne, reducerea decalajelor faţă de alte ţări europene, valorificarea ideilor geniale ale tinerei generaţii, echilibrul social şi, de ce nu, la diminuarea ritmului bejaniei naţionale. O măsură de acest gen poate fi de interes naţional şi nu costă prea mulţi bani, doar necesită mai multă minte!
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului „Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.
