Concret şi Abstract într-un altfel de spaţiu de expoziţie

0
256

Două personalităţi distincte, două stiluri opuse şi două persoane care vin din medii total diferite au decis să-şi expună lucrările de artă într-un altfel de spaţiu: în holul Hotelului Mara. Gabriela Popiel a propus publicului un univers “Comcret”, în timp ce Rodica Richter a venit cu o lume “Abstractă”, bazată mai mult pe culoare. expoziţia poate fi văzută până în data de 12 august.
Gabriela Popiel a absolvit Medicina, Psihologia şi Arta. După ce a profesat în domeniul medical, a decis să se ocupe de ceva care îi place foarte mult. A ales arta şi pictează tot ce îşi imaginează şi o fascinează. “Acum mă ocup de artă. Nu-mi pasă de nimic din trecut. Am găsit ceea ce într-adevăr îmi place şi sper că lucrările mele plac. Am făcut lucrări diverse: portrete, un înger, biserică, o primăvară, un copac care să-ţi spună ceva. Sunt lucruri care ne înconjoară. Niciodată nu e târziu pentru ceea ce vrei să realizezi în viaţă. Probabil că acesta e un echilibru pentru mine în acest moment al vieţii”, a declarat Gabriela Popiel.
Cealaltă expozantă, Rodica Richter, a revenit la artă după 40 de ani de când şi-a abandonat această pasiune. Spune că în ultimii doi ani a pictat cu mult patos şi pasiune. “Am făcut studiile generale la Artă, restul le-am făcut la Real şi am lucrat în turism 30 de ani chiar în recepţii de hotel. După 40 de ani m-am reapucat de pictură şi am făcut expoziţia chiar în holul unui hotel. Pentru mine a fost un hobby, dar un hobby făcut pe sedimente, trăriri, pe problemele mele personale, pe necazuri, pe tot ce am simţit eu: începând de la lumea pe care o iubesc şi am două lucrări până la flori, plante, copaci. Cele mai multe sunt vise şi trăiri. Mi-ar fi plăcut să urmez artele şi să pictez şi asta am făcut. Stilul meu e abstract, mă exprima mai mult prin culoare. Mai lucrez cu sare, cu nisip, mai pun staniol tot ce îmi imaginez. Am o viziune mare la culori şi asta cred că a plăcut publicului”, a adăugat Rodica Richter.
Ambele artiste fac parte din Asociaţia Artiştilor Plastici Alexandru Şainelic” din Baia Mare. La finalul vernisajului, Cristina Nedelea i-a invitat pe toţi participanţii la “Ora de tango”, îndrumându-le paşii în ritmul dansului argentinian.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.