Graba nu ne ajută!

0
246

Ministrul finanţelor pregăteşte un nou Cod fiscal şi în cursul acestei luni aşteaptă ca cei interesaţi să facă propuneri de îmbunătăţire, pentru reducerea costurilor de conformare şi uşurarea poverii fiscale a firmelor. Dacă totul va decurge bine, de la 1 ianuarie 2019 ar trebui să avem un Cod fiscal pe model european. Nu credem că timpul de discuţie va fi suficient, termenul realist ar fi 1 ianuarie 2020!
Orice cod am face, rezultatele nu vor apărea dacă noi, contribuabilii mici şi mari, nu vom plăti spezele către bugetul central, bugetul local şi bugetele speciale. Or, aici este cea mai mare problemă, că românii s-au obişnuit să evite dările, evaziunea fiscală estimată fiind de 25%, deci un sfert dintre contribuabili se află în vizorul penal. Fiscul controlează anual doar 2-3% dintre agenţii economici, ar trebui să verifice pe fond 10% dintre contribuabili, astfel ca gradul de conformare şi sumele colectate să crească semnificativ.
Societăţile comerciale scîrţîie, sînt înglodate în credite şi 90% dintre acestea ar da faliment de-ar plăti impozitele. Aceste dificultăţi se văd în statistici, doar 10% dintre firme au profit, celelalte nu-şi înregistrează veniturile, ascund cheltuielile şi plătesc salarii la gri. Noul Cod fiscal ar avea şansa să ne apropie de occident, dacă firmele ar fi obligate să facă plăţile online sau prin documente intermediate de bănci, nu cash. Plata cu lichidităţi ar trebui interzisă între firme.
Fiscalitatea a scăzut, taxa pe valoarea adăugată a coborît de la 20 la 19% şi ar putea urma 18% de la anul, iar impozitul pe venit s-a redus de la 16 la 10%. A fost mărit salariul minim pe economie şi lefurile bugetare au fost dublate. A urcat punctul de pensie. Chiar dacă avem mai mulţi bani, riscul de sărăcie şi excluziune socială persistă pentru 38% dintre conaţionali, dublu faţă de occident. Statul trebuie să menţină tendinţa de susţinere a omului simplu.
Noul Cod fiscal ar fi bine să reintroducă dobînda bancară între cheltuielile eligibile. Nu doar organizaţiile neguvernamentale de servicii sociale să beneficieze de sponsorizări deductibile, ci toate ONG-urile. Şi alte propuneri ar trebui cuprinse în Cod, după modelul european, în favoarea salariaţilor (deductibilitatea bonurilor de masă să crească de la 15 la 25 lei pe zi). Facilităţile fiscale au însă şi revers, dacă veniturile ar pica prea mult sub cheltuieli.
Problemele de stabilitate macroeconomică sînt decisive pentru stat, avînd în vedere avertismentele că în 2018 deficitul bugetar ar putea să depăşească 3%. Dacă ar primi atribuţii în plus, Consiliul Fiscal ar avertiza Guvernul şi Parlamentul de pericol, iar o altă soluţie ar fi ca noul Cod să includă mecanisme de auto-limitare a datoriei publice, pentru eliminarea hazardului moral şi a tendinţei de-a creşte cheltuielile bugetare peste limita veniturilor încasate.
Statul ar trebui să descurajeze insolvenţa ca metodă de amînare a plăţii impozitelor şi taxelor, căci firmele falimentare funcţionează pe piaţă în continuare, doar că primesc alt nume, şi concurează neloial companiile corecte fiscal. În cele mai multe cazuri, falimentul este o metodă de-a ocoli plata debitelor restante. Guvernul ţine în viaţă şi firmele cu capital public, deşi au imense datorii istorice. Amnistia fiscală ar amîna falimentul acestor agenţi economici conduşi după principii neeconomice, dar ar aduce sancţiuni europene – România va fi acuzată că acordă ajutoare de stat şi îi favorizează pe rău-platnici.
Dacă vrem un Cod fiscal gîndit şi predictibil, într-un stat solvabil, cu spitale bine dotate, şcoli şi profesori calificaţi, drumuri fără gropi, autostrăzi între regiuni, asfalt judeţean şi reţele publice de utilităţi în toate localităţile, politica fiscală trebuie stabilită în mod transparent, cu răbdare, după o negociere cu toţi cei interesaţi din societate, de minimum un an.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.