Baia Mare se reconstruieşte pe proiecte europene în valoare de peste 120 de milioane de euro

1
198

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri de către primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş a prezentat o analiză a proiectelor depuse deja pentru obţinere de finanţări europene. Valoarea acestora ajunge la 120 de milioane de euro, sumă de zece ori mai mare decât a primit municipiul Baia Mare în exerciţiul financiar anterior.

În exerciţiul financiar anterior, municipiul Baia Mare a obţinut 20 de milioane de euro pentru implementarea proiectelor europene. În momentul de faţă, Administraţia Publică Locală a depus un portofoliu de proiecte în valoare de peste 150 de milioane de euro, 122 de milioane de euro pentru mobilitate urbană şi alte 30 de milioane de euro pe zona socială. La aceste sume se mai adaugă alte aproximativ 60 de milioane de euro pentru eficientizarea transportului în comun.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Astăzi concurăm cu municipiul Oradea şi Cluj, lăsând departe în spate municipiile Satu Mare, Bistriţa sau Zalău. Tocmai din acest motiv s-a şi împărţit la nivelul ADR Nord-Vest această regiune în două categorii, de eficienţă şi restul. Pe de altă parte, municipiul Baia Mare are posibilitatea să obţină între 60 şi 80 de milioane de euro, fonduri pentru tot ceea ce înseamnă infrastructură rutieră, cu con­diţia ca acest lucru să ducă la eficientizarea transportului în comun. Asta înseamnă benzi de circulaţie dedicate transportului în comun şi un sistem de transport unitar cu pungi de parcare tip park and ride la marginile oraşului, cu intersecţiile mari, sub care se vor face parcări şi subtraversarea pietonală a bulevardelor pentru a pu­tea eficientiza traficul. Deci va fi o filosofie nouă de transport rutier, de călători şi piste de biciclete. Aşadar, dacă cu 20 de milioane de euro am schimbat faţa oraşului, cu 120 de milioane de euro o să facem un oraş nou”.
Proiectele depuse pentru finanţare europeană fac referire la reabilitarea a 28 de blocuri (au fost semnate deja primele contracte şi vor intra în execuţie în luna martie 2019), a 24 de unităţi de învăţământ şi grădiniţe (Grădiniţa Micul Prinţ, Şcoala Victor Babeş, Şcoala Ion Luca Caragiale, Şcoala numărul 18, Liceul Emil Racoviţă, Şcoala Avram Iancu, Grădiniţa numărul 10, Liceul cu Program Sportiv, Şcoala Vasile Alecsandri, Şcoala Simion Bărnuţiu, Şcoala Alexandru Ivasiuc, Şcoala Dimitrie Cantemir, Liceul Mihai Eminescu, Colegiul Tehnic Transilvania, Şcoala Nicolae Bălcescu) dar şi a Spitalului de Pneumoftiziologie. De asemenea, mai este vorba despre proiecte importante privind mobilitatea urbană durabilă prin pietonizarea Centrului Istoric şi realizarea reţelei velo în municipiul Baia Mare (pietonizarea Pieţei Libertăţii, Pieţei Păcii, realizarea de reţele de piste de biciclete, pietonizarea Pieţei Revoluţiei) sau implementarea sistemului de e-ticketing şi modernizarea staţiilor de transport în comun, dar şi achiziţia de 6 troleibuze, 6 autobuze electrice, 14 autobuze hibrid de 12 m şi alte 7 autobuze hibrid de 18 m. La acestea se mai adaugă reabilitarea zonei verzi şi a infrastructurii de agrement în zona Monumentului Ostaşului Român, prin reabilitarea Ştrandului Municipal şi a zonei sport. Realizarea Creşei „Steluţelor” dar şi a unei grădiniţe în cartierul Vasile Alecsandri sunt alte două proiecte cuprinse deja în mapa depusă la Agenţia de Dezvoltare Durabilă (ADR) Nord-Vest. Mai mult, reabilitarea zonei verzi şi a infrastructurii de agrement din perimetrul malurilor râului Săsar, realizarea infrastructurii de acces, utilităţi şi zone de agrement urban în zona Pintea Viteazu, porţiunea cuprinsă între Gară şi Jandarmerie, perimetru unde se va construi un nou cartier. Implementarea învăţământului electronic în şcolile din municipiul Baia Mare, prin dotarea acestora cu tablete, table electronice şi manuale electronice, precum şi modernizarea reţelei de drumuri forestiere în municipiul Baia Mare se alătură proiectelor importante care au fost depuse spre finanţare europeană.
Cătălin Cherecheş a mai arătat în cadrul conferinţei de presă că municipiul Baia Mare se numără printre cele cinci oraşe din România care la rectificarea generală îşi va recupera banii pierduţi odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal. Ce nu s-a recuperat este faptul că în 2016 bugetul de salarii era de 2 milioane de lei, iar astăzi această sumă se ridică la 5,5 milioane de lei. Conform celor declarate de primarul municipiului Baia Mare, această creştere nu se raportează însă la eficienţă. Astfel, într-un mod foarte pragmatic, va propune Consiliului Local să pondereze aceste salarii în funcţie de eficienţa fiecărui angajat, înjumătăţindu-se funcţiile de conducere. Asta deoarece, după cum a precizat Cătălin Cherecheş, primarul nu este de acord ca banii din capitolul investiţii să fie repartizaţi pentru salarii.

1 COMENTARIU

  1. Foarte frumos. O singură observație: „intersecţiile mari, sub care se vor face parcări şi subtraversarea pietonală” – în orașele mari subtraversările nu sunt pietonale, sunt pasaje subterane pentru circulația auto. Nu pietonii trebuie băgați sub pământ, ci mașinile. Facem în anumite locuri zone pietonale, iar în alte locuri băgăm pietonii sub pământ ca pe niște șobolani. E total ilogic. În plus pasajul subteran pietonal e greu de întreținut civilizat, în scurt timp devine hotel pentru aurolaci (degeaba se amplasează camere video).

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.