Un plenipotenţial cu faimă

0
191

Despre Dobrânin am citit destule. Nu e o surpriză. Inginer constructor, în loc să fie ţinut pe şantierele patriei, la refacerea oraşelor în cenuşă după război ori pe şantiere tip hidrocentralele de la Angara, Anatoli Dobrânin este şcolit în clădirea uşor recognoscibilă a Ministerului Afacerilor Externe moscovit. Puţin sărit de 40 de ani, în 1962, este trimis să reprezinte diplomaţia ţării sale la Washington. Este anul crizei rachetelor în Cuba, iar interlocutorul de sus la Casa Albă va fi John Kennedy. Se vor succeda prin Biroul Oval mai mulţi, de unii lumea îşi mai aduce aminte: John­son, Nixon, Ford, Carter, Reagan. El a rămas pe loc, devenind la un moment dat decan al Corpului Diplomatic, adică cel mai băgat în seamă ambasador pe Potomac.
Un amic îmi semnalează apariţia într-o editură americană a unei noi cărţi scrisă de A. Dobrânin. El a şi citit-o, prilej să aflu şi eu despre ce este vorba. Un volum anterior, „Confidenţele unui ambasador sovietic” (1966), ne pune în faţă galeria marilor oameni politici americani cu care s-a întreţinut pe post de „paşă de Vidin”, care erau de fel-şefi de stat, atoatefăcătorii în materie de politică externă şi militară, interlocutori confidenţiali ori în audienţe lărgite. Această nouă apariţie se intitulează „In confidence” şi a ieşit recent de sub tipar la editura Random House.
Am din prezentarea prietenului meu schiţa anatomică a colosului diplomatic numit Dobrânin. Doamne, să stai un sfert de secol în coasta americanilor, să reuşeşti să eviţi expulzarea, refuzul de audienţă când interesele alor tăi nu suportă amânare, să poţi sta de vorbă cu parteneri de discuţie de vârf şi să le spui drept adevăruri incontestabile, când tu ştii bine că spui un neadevăr crucial, să te aşezi la un pahar cu ei, deşi ştiu la fel de bine că îi trişezi…
Aşadar, să recunoaştem că avem în Dobrânin un personaj inedit, irepetabil, cel puţin la scara Războiului Rece. Marile secrete ale drumului dintre Kremlin şi Casa Albă au trecut prin ştirea lui, cu propria-i contribuţie. A avut în buzunar telefoane secrete, a apelat la ele reuşind performanţe de neimaginat. Un exemplu. Câteva ceasuri înaintea invaziei sovietice la Praga, avea misiunea de taină de a servi Casei Albe un text care să anunţe un gest militar de excepţie: intrarea tancurilor pe Vltava. Operaţie simplă, altfel, dar care avea un cod al ei: trebuia să vină la fix, când orice reacţie devenea imposibilă. Zi nelucrătoare; pe cine găseşti la Casa Albă? Surpriză: Dobrânin avea telefonul preşedintelui SUA, aflat la moşia lui din Texas. Acesta acceptă întrevederea explicativă a audienţei, peste orice regulă. Un amănunt: ora de audienţă propusă de preşedinte devansa graficul avut în vedere în Piaţa Roşie! Nu-i nimic, solicitantul invocă argumente care rezistă: nu poate decât după amiază (adică la ora cerută de acasă…).
Legat de acel act banditesc al Moscovei, la care spre cinstea noastră nu ne-am lăsat atraşi, aflăm reacţiile, ştiute acum, atunci nu, despre somaţia Washingtonului de a nu pune în cauză teritoriul românesc.
Mai aflăm despre zilele cumplite ale rachetelor din Cuba, că vasul din fruntea coloanei care înainta aducând încolo părţi de rachetă sovietică, intrată în joc pe sistemul TU sau EU, se numea … „Bucureşti”: dacă ruşii ar fi perseverat să sfideze embargoul anunţat de americani, putea fi singura navă distrusă. Oricum, prima.
Aflăm una alta de la Dobrânin. Molotov, cel cu zâmbet siberian, cum îl descoperea cineva, era „un om uscat, fără sentimente omeneşti”. Jimmy Carter era un rabotnic extrem de aplicat. Gorbaciov? În ochii yankeilor, „un negociator incompetent”. L-au privit mult mai favorabil pe Elţân… Toţi au rămas surprinşi cît de uşor a acceptat Mihai Sergheevici reunificarea germană, fără a pretinde ceva de la Kohl, la întâlnirea lor din Caucaz. Niţcaiva despăgubiri la câte investiseră ei sovieticii în partea aia de Europă!…
Şi câte altele. Aşteptăm cartea!

Nicolae BUD

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.