Din 1 septembrie, doar în Baia Mare călătorim mai ieftin şi mai mult

0
283

Decizii noi luate de către aleşii băimăreni în ultima şedinţă a Consiliului Local. Una dintre aceste hotărâri prevede aprobarea modificării tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public local de călători de pe raza municipiului Baia Mare. Dacă până acum aceste tarife, atât la bilete, cât şi la abonamente Urbis, erau diferenţiate în funcţie de timp şi traseele alese de către băimăreni, de acum, la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, preţul acestora devine unitar.
Tarife unitare pentru transportul în comun de pe raza municipiului Baia Mare – este decizia luată prin vot de către aleşii băimăreni la ultima şedinţă a Consiliului Local. Astfel, la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, tariful unic/bilet va fi de 2,5 lei/h, iar preţul unui abonament/zi va fi de 10 lei. Până la intrarea în vigoare a deciziei Consiliului Local, preţul unui bilet se ridica la suma de 2 lei pentru 30 de minute şi de 3 lei pentru o oră. De asemenea, indiferent de ruta aleasă, potrivit hotărârii votate de către consilierii locali, abonamentul lunar va avea un preţ unitar de 65 de lei, tariful până acum fiind de 60 de lei pentru cei care călătoresc pe un traseu din municipiul Baia Mare şi 75 de lei pentru cei care optează şi pentru rutele înspre Ferneziu şi Firiza.
Pentru luna septembrie, la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, se pregăteşte să fie adus în atenţia consilierilor locali un alt proiecte, care prevede gratuitate pentru elevii, studenţii şi pensionarii, indiferent de vârstă, care călătoresc cu mijloacele de transport în comun.

BILETE
Preţ vechi
2 lei / 30 min.
3 lei / 1 h
Preţ nou
2,5 lei / 1 h

ABONAMENTE
Preţ vechi

60 lei / lună (Baia Mare)
75 lei / lună (Baia Mare şi Firiza)
Preţ nou
65 lei / lună (Baia Mare şi Firiza)
180 lei / 3 luni (60 lei / lună)
300 lei / 6 luni (50 lei / lună)

Primarul Cătălin Cherecheş şi Consiliul Local vor iniţia în următoarea şedinţă de Consiliu Local:
– gratuitate pentru elevi şi studenţi la călătoriile cu mijloacele de transport în comun
– gratuitate pentru pensionari, indiferent de vârstă, la călătoriile cu mijloacele de transport în comun.
(P)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.