O carte dăruită de Eminescu

0
234

În anul 1878, Mihai Eminescu i-a dăruit lui Ion Creangă o carte. Înainte de 1914, nu se ştie cînd, cartea respectivă a ajuns într-un anticariat, de unde a fost cumpărată de poetul Emil Gârleanu (decedat în 1914).

Este vorba de o carte veche, dintre acelea care îl fascinau pe Eminescu şi pe care le căuta prin librăriile-anticariate ale Iaşului sau Bucureştiului: Amfilochie Hotiniul, De obşte gheografie, Iaşi 1795. O va regăsi autorul minunatelor fabule „Din lumea celor care nu cuvântă”, Emil Gârleanu, tot într-o librărie-anticariat. Cum a ajuns acolo, nu ştim. Ion Creangă a scris pe carte: „Dăruită mie de d-l Mihai Eminescu, eminentul scriitor şi cel mai mare poet al Românilor. 1878. I. Creangă. Nu lipseşte din ea nici o filă”. Emil Gârleanu a notat: „Cumpărată de mine din Lib(răria) Barasch, Iaşi, pe preţul de 10 lei, pentru a o ţinea ca amintire despre aceşti doi mari scriitori, maeştri a-i (sic!) literaturei noastre şi mai ales pentru a nu se înstrăina o carte a lor, ci a rămînea unuia care se gîndeşte cu admiraţie, evlavie şi respect la dînşii. Emilgar (Emil Gârleanu)”. Se întîmplă şi în zilele noastre să ne găsim cărţile, chiar cu autograf, prin anticariate. Fie fizice, fie virtuale, la okazii pe net. Din păcate, nu toţi avem norocul şi cu un „recuperator” ca Emil Gârleanu! (v.g.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.