Patriotism, frică, sau eroi după război?

0
144

Articolul „N-a fost patriotism, ci frică” (Graiul MM, nr. 8618 din 26.08.2018) semnat V.T., nu poate rămîne fără replică. Să poposim asupra afirmaţiei din articol: „după 28 de ani, securiştii vin cu pretenţii”. A spune adevărul constituie pretenţie? Toată lumea a obţinut dreptul de a spune ce crede, după ’89, în afară de cei care au lucrat în securitate? Pentru că am şi eu acest drept, voi spune că istoria securităţii cuprinde şi perioade în care abuzurile, nelegiuirile şi chiar crimele au oprimat poporul român. Era după al doilea război mondial cînd ţara se afla sub controlul „pachidermului” eliberator de la Est. Nici securitatea nu putea face excepţie, dar tragic a fost că obiectul de activitate al securităţii era libertatea omului. Păcatul cel mare a fost că oameni de seamă, care n-au acceptat U.R.S.S., au fost anihilaţi. Vina le aparţine celor care au lucrat în securitate, dar nu numai lor! Perioada aceasta a durat pînă în primăvara anului 1964, cînd „Declaraţia din Aprilie” a consemnat apariţia mugurilor de independenţă politică, fie şi limitată.
Anul 1964 a marcat momentul în care subsemnatul am intrat în şcoala de ofiţeri de securitate. La prima lecţie de filozofie, ni s-a ordonat ca toţi autorii ruşi (sovietici) să fie tăiaţi din manualul de filozofie. Era un moment care a stîrnit entuziasm în rîndul tuturor. Era confirmarea Declaraţiei din Aprilie. Tot atunci, deţinuţii politici au fost eliberaţi. După absolvirea şcolii, aveam să mă conving de un adevăr pe care nimeni, oricît de înverşunat ar fi, nu-l poate nega: securităţii i s-au interzis multe activităţi şi drepturi pe care le avea până atunci. Nu mai era voie să-i urmăreşti pe membrii de partid (comunist, desigur). Orice activitate, în principal de arestare, trebuia raportată partidului, care trasa directivele. Documentele de arhivă trebuie să demonstreze această subordonare. Istoria recentă confirmă că Nicolae Ceauşescu nu a aprobat arestarea unui duşman dovedit al României (Laszlo Tökes), înainte cu cîteva zile de evenimentele din 1989. În concluzie, securitatea nu avea putere nelimitată. Aş putea da exemple inclusiv din Maramureş!
Domnule V.T., afirmaţi că „securitatea avea armament sofisticat, tehnici de luptă moderne, efective militare bine instruite şi dotate, nu ca restul armatei”. Atunci cum vă explicaţi că armata a ocupat securitatea? Trebuia să fie înglobată armata în securitate, nu invers, cum s-a întîmplat. Mai bine lăsaţi comentariile în seama celor care cunosc situaţia reală!
Nu neg că şi după 1964 au existat abuzuri şi încălcări ale unor drepturi ale omului, dar acestea ţin de profesionalismul lucrătorilor. În acest domeniu al dreptului, există interpretări diferite şi sabia dreptăţii este deosebit de ascuţită. În toate ţările din lume, legile şi procedurile de securitate sînt cam la fel, iar diferenţa constă în prestaţia oamenilor şi în mijloacele tehnice de care dispun. Nu este uşor să asiguri dreptatea şi adevărul, depinde şi de conştiinţa şi credinţa în Dumnezeu a celor chemaţi la acest act de dreptate. Din statisticile comunicate, după 1989, cei vinovaţi au fost pedepsiţi, dar e o consolare slabă pentru cît au suferit!
Dacă în decembrie 1989 securitatea ar fi fost cuprinsă de frică, atunci această stare de adîncă nelinişte şi tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar, ar fi condus, cu „armamentul sofisticat” al securităţii, la un conflict cu armata, cu consecinţe mult mai tragice pentru poporul român. Ideea este logică şi a fost exprimată, la timpul respectiv, chiar de acad. Dinu C. Giurăscu (cred că el n-a fost securist!). Deci să nu confundăm frica şi raţiunea!
Poate zice cine ce vrea sau ce îl duce mintea, militarul nu are frică de moarte atunci cînd este convins că n-are altă soluţie pentru apărarea (salvarea) ţării. Acest lucru să fie clar, indiferent din ce parte ar veni idei bîntuite de neîncredere, adversitate sau ură. Sînt însă şi excepţii.
Este necesară o reflecţie asupra acuzei privind penetrarea securiştilor în locurile de muncă sau în medii care le asigură influenţă ori un trai pe care nu-l merită. Dar în rîndul acestora există şi oameni corecţi, capabili, răspunzători. Iată că Vladimir Putin, fost securist sovietic, a ajuns în cea mai înaltă funcţie a Rusiei, preşedinte al ţării. La noi, Doamne fereşte să ajungă un ofiţer de securitate într-un post public, că este imediat împroşcat cu noroi!
Dacă s-ar face o statistică privind condiţiile în care trăiesc foştii securişti, s-ar vedea adevărul: peste 90% locuim la bloc sau în case modeste. Articolul semnat V.T. are o mare doză de răutate, chiar dacă porneşte de la cartea „Prăbuşirea mitului securităţii”, autori Cristian Troncotă şi Corvin Lupu, lansată recent în Baia Mare.
Istoria adevărată ce va consemna? Sper să trăiesc pînă cînd istorici autentici vor scoate la lumină, dezinteresat, ce a făcut securitatea bine şi ce a făcut rău pentru existenţa României.

col. (r) Gheorghe NEAG, Baia Mare

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.